x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Jupânii judeţeni pregătesc baronizarea PNL 

Jupânii judeţeni pregătesc baronizarea PNL 

de Sînziana Duţă    |    25 Mai 2017   •   10:40
Jupânii judeţeni pregătesc baronizarea PNL 
Sursa foto: DIANA OROS

Baronii judeţeni ai PNL care sunt direct implicați în campaniile candidaților la şefia liberalilor sunt nemulțu­miți de actualul Statut care nu permite cumulul de funcții în partid. Pentru a nu pierde susținerea lor, taberele din interiorul partidului și-au dat mâna și sunt dispuse să elimine această interdicţie la Congresul pentru alegerea noului lider, pe 17 iunie, la Romexpo. 

Majoritatea baronilor locali care au fost reconfirmați în fruntea filialelor PNL din teri­toriu își doresc o funcție în conducerea centrală a parti­dului după Congresul din 17 iunie. Atât Ludovic Orban, cât şi Cristian Buşoi le-au oferit baronilor care îi susţin promi­siuni ferme pentru o funcție la nivel național, iar singurul pas rămas pentru îndeplinirea acestor promovări este schim­barea Statutului PNL. Atât tabăra lui Orban, cât și cea a lui Bușoi au interesul ca regula care interzice cumulul de funcții în partid să dispară, iar conducerea PNL a stabilit recent ca eliminarea interdic­ţiei să fie discutată în Comisia de statut, adoptată în BPN și supusă votului final la Congres. Pentru ca Statutul partidului să fie modificat este nevoie de votul a două treimi din totalul delegaţilor la Congres, o formalitate în condiţiile în care filialele judeţene vor aduce în Capitală aproape 5.000 de delegaţi. Schimbarea Statu­tului l-ar ajuta în primul rând pe fostul deputat Ludovic Orban să își fidelizeze susțină­torii, mai ales că există încă lideri judeţeni care nu și-au exprimat opțiunea. Dacă Orban va câștiga șefia PNL la Congresul din 17 iunie, Ilie Bolojan (reconfirmat la Bihor), Gheorghe Falcă (reconfirmat la Arad), Mircea Hava (recon­firmat la Alba) și Raluca Turcan (reconfirmată la Sibiu) ar urma să fie răsplătiți cu un post în conducerea centrală a partidului şi să îşi păstreze în acelaşi timp funcţia la judeţ. De altfel, Mircea Hava a anunţat deja că doreşte să candideze pentru pentru funcţia de prim-vicepreşedinte în viitoarea conducere a PNL, afirmând că Ludovic Orban este susţinut de 75% din partid. Europarlamentarul Cristian Bușoi are şi el susţinerea câtorva baroni cu influenţă, printre care Nicolae Robu (reconfirmat la Timiș) şi Mugur Cozmanciuc (reconfirmat la Neamț), însă niciunul dintre membrii „cooperativei” care se află în spatele său nu deţine în momentul de față o funcție oficială de conducere în partid (Mihai Voicu – Teodor Atanasiu – Marian Petrache). 
PNL a împlinit 142 de ani 
Liberalii au lăsat deoparte toate rivalitățile și s-au reunit, ieri, la Vila Florica din Ştefă­neşti (jud. Argeş) a fostului mare fruntaşIon I.C. Brătianu pentru a sărbători 142 de ani de la înfiinţarea partidului. Printre liderii prezenți la eveniment s-au aflat președin­tele interimar al PNL, Raluca Turcan, dar și candidații înscriși pentru șefia partidului, Cristian Bușoi, Ludovic Orban și Viorel Cataramă. Turcan le-a transmis liberalilor să fie mândri că fac parte din p a r t i d u l care a desă­v â r şi t u n i t a t e a naţională a românilor a c u m aproape 100 de ani şi a adus Româ­niei moder­n i z a r e a economică și egalitatea în drepturi a cetățenilor. „PNL a trecut prin momente și epoci de glorie și de persecuție. A trecut prin victorii superbe și înfrângeri dureroase. Mai ales la greu, liberalii au avut puterea de a se ridica și de a merge mai departe”, a scris şefa libera­lilor pe pagina sa de Facebook. „Să ne aducem aminte că înaintaşii noştri erau oameni modeşti. Nu epatau atunci când ajungeau în funcţii înalte şi nici nu se îmbogateau din politică”, a scris şi Ludovic Orban. La rândul său, Cristian Buşoi a propus înfiinţarea unui adevărat consiliu al înţe­lepţilor în PNL. „Un partid mare are liderii săi strânşi la masa deciziilor, ca sfătuitori activi: Crin Antonescu, Valeriu Stoica, Theodor Stolojan. Avem nevoie de ei cu sfatul şi experienţa lor”, a transmis Buşoi. 

×