x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Justiţiarul Dănileţ îşi ţine părinţii muritori de foame

Justiţiarul Dănileţ îşi ţine părinţii muritori de foame

29 Aug 2012   •   20:07
Justiţiarul Dănileţ îşi ţine părinţii muritori de foame

In cadrul editiei de miercuri seara a emisiunii "Sinteza Zilei cu Mihai Gadea" s-au facut dezvaluiri despre modul extrem de ingrat in care magistratul Cristi Vasilica Danilet si-a tratat familia.

Conform datelor extrase dintr-un dosar aflat in arhiva tribunalului Vatra Dornei magistratul Cristi Danilet, care incearca sa se afirme ca fiind unul dintre aparatorii referendumului, a fost dat in judecata de parintii sai.

Acestia nu au venituri si se afla la limita supravietuirii. Traiesc de pe o zi pe alta, iar decizia de a-si da fiul in judecata, pentru a obtine un venit minim, arata faptul ca nepasarea celui pe care l-au crescut i-a afectat extrem de mult.

×