
Întrebat dacă mai sunt posibile alegeri viciate, liderul UDMR a răspuns: „Nu, nu în sensul... fiindcă instituțiile sper că au învățat ceva".
Kelemen Hunor a plasat situația din România în contextul mai larg al amenințărilor hibride care vizează Europa: „România este într-un război hibrid, nu numai România, o mare parte a Europei sau toată Europa. Globalizarea, digitalizarea a fost și a rămas un teren sau, mă rog, un cadru pentru acest război hibrid".
În opinia sa, începutul acestui război hibrid poate fi identificat încă de la conferința de securitate de la München: „Cel puțin după anexarea Crimeei, este clar că începe Rusia un război hibrid în Europa. Dar eu aș împinge această dată un pic mai în trecut, spre 2008, conferința de la München, unde Putin a vorbit extrem, extrem de dur. Cei care erau în sală au rămas încremeniți. După care au zis,
Președintele UDMR consideră că alegerile prezidențiale de anul trecut au reprezentat „un moment de cotitură" pentru România în acest context de război informațional și a subliniat necesitatea unei mai bune pregătiri: „Trebuie să învățăm să luptăm în acest război hibrid. Trebuie să învățăm să ne apărăm în acest război hibrid".
Liderul UDMR a atras atenția și asupra riscurilor asociate rețelelor sociale, unde „dispare filtrul, care era redacția, care verifica din trei surse", menționând că România este cel mai mare utilizator de TikTok dintre statele membre UE din regiune.
(sursa: Mediafax)
