x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Kelemen Hunor: Vor fi multe schimbări la OUG 114

Kelemen Hunor: Vor fi multe schimbări la OUG 114

05 Mar 2019   •   21:55
Kelemen Hunor: Vor fi multe schimbări la OUG 114

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, într-o emisiune televizată, că vor fi multe schimbări în ceea ce priveşte OUG 114/2018, aşa-numita "ordonanţă pe lăcomie".

"Sunt convins că lucrurile vor fi schimbate, cel puţin în ceea ce priveşte taxa bancară, care trebuie redusă la nivelul din UE, în câteva state, fiindcă există o astfel de taxă, dar nu poţi să dai la un nivel atât de mare şi brusc, de la o zi la alta. Sigur că se va schimba şi acea taxă de 2% în sistemul energetic, fiindcă nu este sustenabilă pe termen mediu, pe termen lung, tot ce înseamnă infrastructura energetică devine vulnerabilă şi cu un risc uriaş, fiindcă nu vor fi investiţii şi, oricum, aceste taxe vor fi plătite de cetăţeni, de consumatori şi nu este util aşa ceva. Sunt convins că vor fi schimbări şi în ceea ce priveşte Pilonul II şi capitalizarea acelor fonduri care administrează Pilonul II, fiindcă nici acolo nu poţi să spui că trebuie să vii cu 800 de milioane de euro; când ai un randament de 2%, obţii bani undeva la 4-5% şi nici nu se ştie dacă se face o singură dată sau se repetă anual. Dacă se retrag aceste fonduri, atunci vom avea un şoc uriaş pe piaţa de capital, ceea ce nu dorim în niciun fel", a spus Kelemen Hunor, la TVR1.

Potrivit acestuia, modificările trebuie să fie făcute cât mai repede.

"Eu cred că e nevoie de schimbări foarte, foarte rapide, fiindcă sunt anumite chestiuni care vor fi discutate şi deciziile vor fi luate până la sfârşitul lui martie. Am înţeles că se pregăteşte o OUG iarăşi pentru modificarea OUG 114, dar aici e o problemă: se poate rezolva prin procedură parlamentară mult mai simplă, fie în Camera Deputaţilor, guvernul, parlamentarii şi cei implicaţi - zona bancară, cei din sistemul energetic, telecomunicaţii, pensii private - şi se poate ajunge în două săptămâni la un rezultat votat şi adoptat. Fiindcă, dacă ei vin cu OUG... Există o decizie a CCR prin care un domeniu care este în reglementare, în dezbatere la parlament nu poate să fie reglementat printr-o OUG", a explicat liderul UDMR.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: oug kelemen hunor