Președintele Klaus Iohannis a transmis, ieri, la 31 de ani de la momentul „22 decembrie 1989”, un mesaj în care acuză autoritățile statului că sunt incapabile să-i tragă la răspundere pe vinovații de înăbușirea în sânge a protestatarilor care au luptat pentru căderea regimului comunist.
„În urmă cu 31 de ani, românii au așezat piatra de temelie a României democratice de astăzi. Ei au transformat revolta, durerea și teroarea, acumulate în decenii de tiranie, în forța motrice a Revoluției anticomuniste. Prin jertfa de sânge din Decembrie 1989, au pus capăt unui regim ilegitim și criminal, iar curajul și determinarea semenilor noștri ne-au redat nouă libertatea și demnitatea. Nimeni, niciodată, nu trebuie să uite că, pentru idealurile lor, românii s-au așezat în fața tancurilor. Și de atunci, pentru totdeauna, 22 Decembrie este ziua Victoriei Revoluției Române, pe care toate generațiile trebuie să o păstreze vie în memorie și să o onoreze cum se cuvine”, a transmis președintele României.
Iohannis arată, însă, că „durerea incomensurabilă a pierderii persoanelor dragi a fost dublată, în toți acești ani care au trecut de la Revoluție, de infama incapacitate a statului de a-i trage la răspundere pe cei vinovați pentru represiunea sângeroasă”. Președintele cere „înfăptuirea dreptății pe care o așteptăm de prea mulți ani”. „Justiția trebuie să-și facă datoria! Orice întârziere va transforma această rușinoasă restanță într-un grav atentat la adresa democrației noastre”, a conchis acesta.