Preşedintele Klaus Iohannis nu va declanşa acum referendumul pentru justiţie, dar nu a renunţat la ideea unui referendum, pe care îl va folosi ca poliţa de asigurare pentru salvarea justiţiei dacă PSD va încerca din nou să slăbească legislaţia penală sau va ataca instituţii cheie din sistemul judiciar, au declarat pentru Hotnews.ro surse oficiale de la Cotroceni. Potrivit acestora, manifestaţiile de stradă şi-au atins scopul, iar ordonanţa 13, prin care se dezincriminau parţial abuzul în serviciu şi conflictul de interese, a fost oprită, astfel că un referendum acum ar reprezenta “un glonţ tras în aer”.
Preşedintele a anunţat pe data de 23 ianuarie organizarea unui referendum, însă după ce primit avizul Parlamentului pe data de 13 februarie, Klaus Iohannis n-a mai adus tema în discuţie.
Oficialii de la Cotroceni au mai declarat pentru HotNews.ro că “arma referendumului” nu va mai putea fi folosită încă o dată în cazul în care PSD va încerca din nou să atace justiţia şi că din acest motiv preşedintele n-a mai anunţat data consultării populare. “E foarte posibil ca PSD să încerce noi atacuri la justiţie, din acest motiv un referendum organizat acum l-ar face mai puţin eficient pe viitor”, au mai explicat oficialii Administraţiei Prezidenţiale.
Pe de altă parte, în absenţa susţinerii partidelor şi rămas fără obiect, există riscul ca referendumul să fie un eşec, iar pragul de prezenţă de 30% să nu fie atins.