x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică VIDEO. Iohannis, despre situația din Belarus: Fraudarea alegerilor, reprimarea violentă a protestelor nu pot fi lăsate fără un răspuns din partea Uniunii Europene

VIDEO. Iohannis, despre situația din Belarus: Fraudarea alegerilor, reprimarea violentă a protestelor nu pot fi lăsate fără un răspuns din partea Uniunii Europene

19 Aug 2020   •   18:05
VIDEO. Iohannis, despre situația din Belarus: Fraudarea alegerilor, reprimarea violentă a protestelor nu pot fi lăsate fără un răspuns din partea Uniunii Europene

UPDATE. Principalele declarații: „Am discutat cu membrii Consiliului European despre situația din Belarus. Am subliniat că fraudarea alegerilor, reprimarea violentă a protestelor nu pot fi lăsate fără un răspuns din partea Uniunii Europene. Am solicitate încetarea imediată a violențelor și eliberarea persoanelor deținute ilegal.

Este necesară demararea unor investigații transparente asupra tuturor abuzurilor raportate, în urma cărora cei vinovați să fie trași la răspundere. Trebuie luate măsuri suplimentare din parte Uniunii Europene.

O mențiune cu privire la situația din Mali. Avem acolo 120 de militari și aș vrea să transmit că sunt în siguranță în acest moment, în ciuda tensiunilor din zonă. Urmărim cu mare atenție evenimentele și suntem pregătiți să acționăm în consecință dacă va fi cazul.”, a spus Klaus Iohannis, la începutul conferinței de presă.  

Î: Cum vi se pare intenția de amânare pentru septembrie a votului pentru moțiunea de cenzură? Ce veți face în cazul în care PSD va propune un premier tehnocrat?

„Moțiunea mi se pare neavenită. Dacă țara este curpinsă de o epidemie și suntem în criză economică, nu vii să depui moțiune de cenzură. Asta arată doar că PSD nu e doar cinic, ci este și iresponsabil. PSD vrea să arate că mai este acolo. Nu are soluții, caută probabil soluții pentru baronii care se simt deconectați de resursele publice și probabil suferă. Există dubii cu privire la constituționalitatea demersului. Nu s-a depus niciodată în vacanță parlamentară o moțiune. Sunt specialiști care spun că e discutabil. Avem o temă care trebuie clarificată. Vom vedea dacă e neconstituțională sau nu. Ce se întâmplă după, discutăm după vot. După părerea meu, e un gest politic iresponsabil de uz intern pentru PSD.”

Î: Cum veți acționa pentru a fi respectate legile promulgate de dumneavoastă?

„Nimeni nu și-a dorit această epidemie. Absolut nimeni nu și-a dorit o criză economică, dar aceasta a venit. Aici suntem. Evident că toată lumea își dorește să câștige cât mai bine, însă pentru a fi posibil trebuie să existe acești bani. Nu e posibil să împarți bani care nu există. Eu am spus de la început că nu putem să avem o situație în care categoriile cele mai vulnerabile să plătească nota de plată pentru epidemie și recesiune. Și atunci, cu toate că marea majoritate a economiștilor a repetat că nu se pot mări pensiile și alocațiile, am cerut soluții pentru a fi majorate, atât cât se poate, și iată că au venit cu soluții, majorare etapizată, iar majorarea punctului de pensie se realizează totuși. Este o majorare atât cât s-a putut acum. Când economia își va reveni se vor căuta soluții pentru majorări ulterioare.

Î: Există o nemulțumire foarte mare în secotrul HoReCa, ați abordat acest subiect în discuțiile cu Guvernul?

„Sectorul HoReCa este cel mai grav lovit de criza economică. Pentru a veni în sprijinul întreprinzătorilor, Guvernul a elaborat și va continua să elaboreze scheme de ajutorare. Dacă numărul de bolnavi crește, noi măsuri de relaxare nu sunt posibile. Până când nu vom intra într-o descreștere consistentă a cazurilor, nu se vor lua alte măsuri de relaxare”

Î: Ca fost profesor, dacă un elev v-ar spune că are febră, cum ați reacționa? Ministerul Sănătății ar fi putut veni cu ghidul de începere a școlii mai devreme?

„Când un elev acuză simptome, evident că trebuie trimis la doctor să vadă care este problema. Este însă foarte clar că școala nu va începe ca de obicei, când lumea se aduna în curtea școlii, toți bucuroși că începe școala. Nu se vor aduna, dar școlile se vor deschide, pentru a evita o generație pierdută. Copiii trebuie să se întâlnească cu alți copii de vârsta lor. Măsurile nu sunt complicate, regulile de bază sunt aceleași – masca, distanța, igiena. Restul sunt chestiuni de specialitate, ce se face când în școală apar cazuri de boală, care școală se închide și care nu.

Î: Ce va face Uniunea Europeană, dacă Rusia va intra cu trupe în Belarus?

„Nu considerăm că acest scenariu se va întâmpla. E clar că situația e îngrijorătoare, dar singurele soluții sunt cele diplomatice. Toată lumea a declarat că e inadmisibilă o intervenție din exterior și nu ne așteptăm la o astfel de intervenție din nicio parte.”

Î: Ce le-ați transmite părinților care nu vor să semneze declarația care atrage răspunderea penală asupra lor?

„Cred că nu trebuie să formalizăm prea tare. Am constatat la toți părinții o preocupare firească față de sănătatea copiilor. Evident că părinții vor urmări starea de sănătate a copiilor și sigur că au partea lor de răspundere. Dacă nu sunt sănătoși, să-i țină acasă, să consulte medicul de familie. Nu trebuie să căutăm soluții sofisticate, birocratice, fiecare trebuie să-și asume rolul care îi revine.”

Î: În condițiile în care medicii spun că multe focare au apărut din cauza turiștilor pe litoral și apoi s-au întors. Ați merge pe litoral ca un turist obișnuit?

„Este bine ca românii să meargă la munte, la mare sau unde doresc, dar nu este o vară ca orice vară și trebuie măsuri de precauție, simple: masca, distanța, igiena. Masca este o piesă simplă, care ne ajută foarte mult. Recomand românilor să meargă unde doresc, dar să respecte aceste măsuri absolut necesare de protecție a lor și a celorlalți.”

Despre alegerile locale din 27 septembrie:

„Situația e fluidă și trebuie să urmărim evoluția. Nimeni nu vă poate spune care va fi situația peste câteva săptămâni. Sperăm că prin măsurile care s-au luat ca epidemia să se restrângă, să scadă numărul de infectări noi zilnice, să putem să declarăm măsuri care fac procedura de alegeri sigură. Dacă lucrurile vor merge rezonabil, cred că se pot organiza alegeri. Nu vor fi ca până acum. Vor fi reguli speciale, dar pot fi ușor respectate.”

Î: Am văzut 96 de primari racolați de PNL, mai mulți luați de la PSD la PNL. De ce ați girat aceste racolări?

„Nu le-am girat. Săptămâna trecută m-am exprimat clar împotriva traseismului politic, deci nu vă supărați, acea parte din întrebare mi se parte foarte tendențioasă și poate chiar greșit formulată. Nu încurajez traseismul politic, sunt împotriva acestei practici. Cei care au trecut de la un partid la altul nu trebuie să îmi explice mie de ce, dar fiecare dintre ei va trebui să explice propriului electorat de a trecut dintr-o tabără în alta.”

Î: Pe 17 iunie, Marcel Ciolacu spunea că PSD depune moțiunea de cenzură imediat după starea de alertă. Iată că a fost depusă în timpul stării de alertă, înainte de congresul PSD. Credeți că e demers care să îl ajute la imagine?

„Moțiunea mi se pare neavenită și cred că PSD este cinic și iresponsabil pentru că depune moțiune de cenzură în timp de epidemie, criză economică și vacanță parlamentară.”

Î: În câteva minute se votează majorarea alocațiilor. Cum vedeți respingerea unei astfel de ordonanțe de urgență? Și credeți că e suficientă pentru copiii din România, având în vedere că reprezintă circa 6 lei pe zi?

„Mi-aș dori mai mult, dar dorința singură nu rezolvă problemele financiare. Abordarea PSD de a respinge pe bandă rulantă astfel de ordonanțe mi se pare de un populism grosolan. Știu și ei clar că banii nu există, e criză economică, avem probleme generate de pandemie, ne influențează și evoluțiile din alte țări. Ca să vii în Palrmanet, ca opoziție, să dărâmi actele normative care, totuși, gestionează banii care au rămas, mi se pare că poate fi citit strict într-o cheie electorală. Sunt bani câți a calculat Guvernul.”

Î: Începe școala în mai puțin de o lună. Există o evaluare a cadrelor didactice în ceea ce privește predarea online și ce se întâmplă în zonele rurale fără internet?

„E foarte important să înceapă școala fizic. Dar nu va fi posibil pentru toți, iar autoritățile locale vor interveni unde e nevoie. Ministerul a pregătit platforme online. Cred că e posibil să se găsească soluții pentru fiecare caz în parte, dar trebuie o premisă realistă: majoritatea școlilor vor funcționa fizic, iar unde nu se poate, autoritățile vor găsi soluțiile cele mai potrivite.”

Î: Sindicatele din educație menționează boicotarea anului școlar pentru că nu își primesc majorările salarile manționate prin decizia guvernului. Ce le transmiteți?

„Nu cred că se va boicota începerea anului școlar, dar înțeleg îngrijorările lor. A fost vorba de creșteri salariale anticipate, că erau menționate pentru 2020. Trebuia una la începutul acestui an și una înainte de începerea anului școlar. Din mtoive de epidemie și criză economică, bugetul s-a micșorat și Guvernul trebuie să gestioneze ce a mai rămas, dar vreau să reamintescă că această creștere de 8% de la începutul anului s-a realizat. E ușor de verificat. Această creștere din toamnă nu mai este posibilă acum și a fost amânată pentru la anul, când suntem convinși că situația economică va fi mai bună ca acum. Este regretabil, cum este regretabil că nu au crescut pensiile și alocațiile, dar banii sunt cei care suunt și trebuie ca Guvernul să opereze cu ce are.”

--------------------------------------

Știre inițială. Președintele Klaus Iohannis va susține, miercuri, începând cu ora 18:00, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă.

Conferința de presă va fi transmisă online.

 

×
Subiecte în articol: klaus iohannis conferinta de presa