x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis CRITICĂ justiția pentru nepedepsirea vinovaților de masacrul cumplit de la Revoluția din Decembrie 1989

Klaus Iohannis CRITICĂ justiția pentru nepedepsirea vinovaților de masacrul cumplit de la Revoluția din Decembrie 1989

22 Dec 2021   •   10:58
Klaus Iohannis CRITICĂ justiția pentru nepedepsirea vinovaților de masacrul cumplit de la Revoluția din Decembrie 1989

Preşedintele Klaus Iohannis spune că aflarea adevărului şi pedepsirea celor responsabili de "ororile" din Decembrie 1989 constituie o "restanţă impardonabilă" a Justiţiei române.

"Rememorarea faptelor şi evocarea eroilor trebuie împletite cu asumarea corectă a trecutului, iar acest lucru presupune, mai întâi de toate, înfăptuirea dreptăţii. Din păcate, aflarea adevărului şi pedepsirea tuturor celor responsabili de ororile din Decembrie 1989 constituie o restanţă impardonabilă a Justiţiei române. La 32 de ani de la Revoluţia Română, este ruşinos că nimeni nu a plătit pentru victimele acelui masacru cumplit. Justiţia română nu trebuie să aibă linişte până ce vinovaţii pentru morţii Revoluţiei nu vor fi identificaţi şi traşi la răspundere", se arată în mesajul preşedintelui.

Acesta consideră că Revoluția din Decembrie 1989 reprezintă "punctul zero al istoriei recente".
"Aceasta este ziua în care îi chem pe toţi cetăţenii României să onorăm memoria victimelor, să preţuim sacrificiul lor suprem şi, totodată, să reiterăm angajamentul ferm de a apăra şi proteja statul de drept, libertatea şi drepturile fundamentale", a spus șeful statului.

Decembrie 1989 a deschis drumul către democraţie, a permis integrarea în NATO, aderarea la UE, încheierea Parteneriatului Strategic cu SUA şi profilarea României într-un furnizor de securitate regional.
"În urmă cu 32 de ani, românii au stat neclintiţi în faţa tancurilor şi a focurilor de armă, mânaţi de o singură dorinţă: eliberarea României de dictatura care a frânt brutal parcursul democratic al ţării noastre. Regimul comunist nu a reuşit să anihileze opoziţia românilor, să aplatizeze conştiinţele sau să înăbuşe speranţa! Mulţi au trăit cu convingerea că ororile vor lua sfârşit, au existat oameni curajoşi care au acţionat şi au suferit pentru ca ţara noastră să îşi recâştige libertatea", a precizat Klaus Iohannis.

 

×