x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis, despre șefia NATO: Desemnarea se face prin consens. Mai e cale lungă

Iohannis, despre șefia NATO: Desemnarea se face prin consens. Mai e cale lungă

de Redacția Jurnalul    |    11 Apr 2024   •   18:43
Iohannis, despre șefia NATO: Desemnarea se face prin consens. Mai e cale lungă
Sursa foto: presidency.ro

Până când nu se obține unanimitate nu se va va hotărî absolut nimic și până atunci mai e cale lungă, spune Klaus Iohannis, care precizează că desemnarea secretarului general se face prin consens, iar consensul se obține prin negocieri.

„Vreau să clarific o chestiune - la NATO nu se va vota niciodată. Desemnarea secretarului general se face prin consens, iar consensul se obține prin negocieri de tip diplomatic, duiscuții între lideri și așa mai departe. Nu are foarte mult rost să ne uităm la câți au spus, ce au spus, fiindcă până când nu se obține unanimitate nu se va va hotărî absolut nimic și până atunci mai e cale lungă”, spune Klaus Iohannis.

El precizează că a discutat despre candidatura sa la întrevederile avute în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis NATO