x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis: Sancționarea derapajelor antidemocratice este necesară pentru progresul României

Klaus Iohannis: Sancționarea derapajelor antidemocratice este necesară pentru progresul României

23 Aug 2021   •   10:58
Klaus Iohannis: Sancționarea derapajelor antidemocratice este necesară pentru progresul României

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni un mesaj cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului. Șeful statului a vorbit despre momentul istoric 23 august 1939, regimurile totalitare, Regele Mihai I, dar și despre pandemia de COVID 19.

Președintele Klaus Iohannis a spus că „infamul Pact Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, a reprezentat începutul tragediei Europei, un moment care a deschis calea unor abuzuri fatale și a sfâșiat teritorii prin împărțirea Europei Centrale și Răsăritene în sfere de influență. Așa-zisul pact de neagresiune a sfârtecat năzuințele și idealurile națiunilor europene, deschizând calea celui de-al Doilea Război Mondial, cu implicații dezastruoase pentru omenire”, a explicat președintele Iohannis.

Klaus Iohannis a menționat regimurile totalitare care au schimbat fața umanității, deportările în masă, crimele, foametea, tortura, dezinformarea și încălcarea flagrantă a legii. Președintele a mai spus că prin „comemorarea victimelor fascismului și comunismului, a acelor oameni care și-au sacrificat viața și libertatea în lupta pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, dar și a valorilor și principiilor democratice, se face un gest obligatoriu și necesar pentru a împiedica evoluții reprobabile ale istoriei”.

În mesajul său, președintele Iohannis l-a menționat pe regele Mihai I care a avut un rol important în momentul 23 august 1944.

„Astăzi, evocăm, totodată, gestul plin de curaj, înfăptuit la 23 august 1944, al Regelui Mihai I, cel care a fost loial națiunii române și care, cu responsabilitate și îndârjire, alături de Armata română, a reușit să rupă alianța toxică cu Germania nazistă. Să păstrăm vie lecția acelui important moment de abilitate politică drept un simbol al verticalității, unității și moralității”, a transmis președintele României.

Klaus Iohannis a vorbit și despre pandemia de COVID 19.

„Trăim, în prezent, într-un context marcat de provocări complexe care reclamă acțiuni concrete din partea noastră, a tuturor. Pandemia de COVID-19 nu este doar o criză sanitară fără precedent, ci și o piatră de încercare a solidarității și unității, exploatată abil de lideri de opinie și politicieni populiști. Ideologiile radicale, glorificarea călăilor, precum și curentele extremiste și tentativele de distorsionare a istoriei amenință societățile democratice de la nivel global și riscă să vulnerabilizeze progresele înregistrate până acum. Ignorarea acestor pericole va amplifica această hidră care se hrănește cu indiferență și pasivitate”, a adăugat președintele Iohannis.

Statul de drept, valorile democratice, drepturile și libertățile fundamentale, pacea și stabilitatea sunt bunuri câștigate cu prețul vieții, iar vigilența și sancționarea rapidă a tuturor derapajelor antidemocratice reprezintă atitudini obligatorii pentru garantarea progresului României europene, a precizat Klaus Iohannis.

Ziua de 23 august, ziua Pactului Ribbentrop-Molotov, a fost stabilită de Parlamentul European, printr-o Declarație din anul 2008, ca Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Nazismului și Comunismului. În România comemorarea se face din anul 2011.

Mediafax

×
Subiecte în articol: klaus iohannis