LA HAIMANALELE LUI CARAGIALE/Câte doi, cu mic, cu mare/ Spre secţia de votare!

"Alo, alo, n-aveţi voie câte două persoane în cabina de votare!" "Ba am!" "Ba n-aveţi, doamnă, n-aveţi, deci pe rând." "Deci lasă-mă, doamnă, în pace, că-l chem pe soţul meu să mă-nveţe cum să votez." Soţul, mai băţos decât soţia: "Intră, dragă, aici" (adică alături). Soţia intră alături. Soţul o mângâie din cabina alăturată.
"Caragiale, Caragiale,/ Dacă nu erai matale,/ Rămâneam tot Haimanale".

Era o zi frumoasă de toamnă. Soarele strălucea pe cerul ca de cleştar. În satul Haimanale, locul de baştină al domnului dramaturgiei româneşti. Adică am vrut să spunem, şi nu ne-a ieşit din prima, locul de baştină al domnului dramaturgiei româneşti, I. Le. Caragiale. Frumos spus. Mai puţin îi pasă lumii că e ziua Sf. Andrei. Dar mai mult şi mai mult îi pasă că e ziua în care orice cetăţean normal la cap îşi pune ceasul să sune, se trezeşte cu noaptea-n cap şi dă buzna la secţiile de votare pentru a-şi exprima acest drept cu adevărat cetăţenesc: dreptul la vot. Iha!

DOI PE O ŞTAMPILĂ
Şi acum stăm de vorbă cu o doamnă din comisia de votare, una dintre cele două, aflate pe raza satului "Haimanale". Pardon. "I. Le. Caragiale." "Bună ziua, doamnă." "Bună ziua." "Scuzaţi-ne că ne aflăm în treabă, dar la ce oră a fost înregistrat primul vot pe raza satului I. Le. Caragiale?" "La ora şapte şi cinci minute." "În persoana unei...?" "În persoana unei doamne." "Vă mulţumim mult pentru sprijinul acordat." Doamna îi observă pe reprezentanţii "presei centrale" (ooo, daaaa!!!) cu o evidentă reticenţă. "Da’ ce-avem, doamnă, avem râie pe noi de ne observaţi cu atâta reticenţă?" Fireşte, întrebarea îi e adresată mai mult în gând decât în faptă. Cu doamna nu e de glumit. Doamna e o doamnă care e o doamnă care e o doamnă foarte corectă. Pe un ton liniştit, dar totuşi... ăăăă... dar totuşi, doamna ne invită să luăm loc pe scaunele special amenajate pentru... deci, pentru oamenii cu legitimaţie. Deci, să luăm loc. Am luat loc. "Cu cine să votez, dragă"?, îi ţipă doamna domnului. "E belea", zice domnul. "De care belea, mamă"? "Belea naţională." Oamenii se aglomerează în faţa comisiei de votare. Oamenii vigilenţi din comisia de votare pe unul nu-l scapă din ochi. Noi, ca simpli cetăţeni, ne simtem protejaţi. Organele ie cu noi. Privim de la distanţă cum o tanti bătrână/ cu dinţii de lână nu ştie unde să bage ce. Cu respect şi deosebit de politicos, una dintre multiplele doamne din comisia de votare îi arată. "Aici şi aici." În timp ce bagă ce bagă unde bagă, mamaie speră într-un trai mai bun: "Să dea Dumnezeu să ne dea trai mai bun, să ne pice pe tavă, să nu mai avem chef să murim". "La revedere." Încă un caz rezolvat!

O femeie foarte hotărâtă îşi face intrarea. O privim cu un fel de amuzament mămos. Nu ştie ce să facă, dar comisia de votare preia totul în mâinile dumneaei hotărâte. Aici nu e de joacă. Aici e vorba de nişte treburi serioase. "NU sunteţi pe listă", îi prezintă sec datele problemei o fată din comisie. "Păi, da, nu sunt pe listă la dumneavoastră! Oi fi pe listă la cimitir! Sigur sunt pe listă la cimitir." Dorim să observăm cum se rezolvă acest caz şi mai delicat decât primul. Doamna vigilentă cu geacă roşie (e un cancer de mori în sala de votare) şi dungă albă pe spate intervine, şi de această dată, hotărât. Cu maximă politeţe, o conduce pe doamna la uşă. "Mai e o secţie de votare mai încolo puţin. Sigur acolo figuraţi pe listă." Tanti se retrage. Seamănă cu Napoleon la Waterloo. Noi, dacă eram noi bătrâna, ne băgam picioarele în ea de votare şi mergeam acasă să ne uităm la "enimăl plenăt".

Aici, pe frontul de votare din Haimanale, e destul de plictisitor. Răcoarea deloc plăcută şi neprimitoarea comisie de votare emit o energie negativă. Simţim cum ne stricăm armonia interioară. Prezenţa frecventă a două persoane în cabina de votare ne face să ne gândim la lucruri mult mai puţin serioase decât exercitarea dreptului cetăţenesc de vot. Tare suntem proşti şi păcătoşi de ne gândim numai la tâmpenii. Uă! Îmi imaginez un titlu dintr-un ziar cu chiloţi: "Sex în cabina de votare" Bleah. Urâtă perspectivă.
"La revedere." "La revedere." "La revedere." "La revedere." Aici am vrut să spunem că ne-am luat "la revedere" de la mai mulţi oameni pe rând şi extrem de politicos, cum ne-au învăţat pe fiecare dintre noi mamele noastre acasă.
"Da’ dumneavoastră cu cine votaţi, doamnă?" O doamnă stă pe o bancă din ciment şi e revoltată. "Eu votez, sigur votez, am toată ziua la dispoziţie." Frumos răspunsul, mai puţin frumoasă întrebarea. "O să votez cu cine-mi pică sub ştampilă." Aoleu! Da’ o să faceţi? O să daţi cu banu’? "Nu". Ah, ştiu: din Oceanul Pacific/ a ieşit un peşte mic/ şi pe coada lui scria/ ieşi afară dum-nea-ta. "Nu."

AI NOŞTRI TINERI/ PE LA PUŞCĂRIE
Femeia e nemulţumită. Satul iubitului Caragiale stă în comă de câţiva ani buni. Lumea nu mai are locuri de muncă, lucrează fiecare cum poate. Aflăm că: "Jumate din copiii noştri sunt la puşcărie c-a furat cherestea. Vezi pădurea aia de-acolo?" (La care arată înspre o cvasipădure) Da, o văd. "Ei, din asta trăim noi. Furăm lemne, ce să facem. Care cum a venit a promis că ne face blocur’le-astea în care ninge când ninge şi plouă când plouă. Ştii cum ie la noi acasă? Iete aşa stau ciupercile ghirlande. Mai mare frumuseţea." Nu putem să nu admirăm, trist ce-i drept, simţul umorului la această cetăţeană care încă nu şi-a exprimat dreptul liber la vot, dar sigur o va face, deoarece ea s-a săturat şi vrea să-i fie bine.
Câţiva paşi bine executaţi pe carosabil ne poartă încet, dar sigur înspre o nouă secţie de votare. Aici, atmosferă mult mai destinsă. Aici oamenii zâmbesc, ie pretenari cu noi, ie altceva. Ie puşi pe şotii şi pe glume, ie cu totul altceva. Ie mult mai dixtractiv. Sala în care e amenajată secţia e cu moralul la pământ. E naşpa rău de tot. Părul îi stă vâlvoi, are chelie, coşuri pe faţă şi o sobă din teracotă care, aflăm, îşi trăieşte ultimele zile. Cel puţin aşa promite ăla care zice că va face şi va drege de-l votează toată lumea-n supărare.
"Ăla dacă vine rupe tot, frate. Deci nu mai scăpăm de bunăstare! Asta e, suntem condamnaţi la bunăstare." De această dată, comisia de votare e mult mai prietenoasă cu "presa centrală". Ne crede după ochi că n-o minţim. Ne simţim mult mai în largul nostru. Aici e viaţă adevărată, frate, nu... nu glumă!

CONCEDIU LA CASA MEMORIALĂ
Credem că e o adevărată isterie naţională asta cu intratul câte doi în cabină. Deşi şefa comisiei ţipă ca din gură de leu că n-are voie om cu om în acelaşi spaţiu, lumea parcă a-nnebunit. Aflăm de la un interlocutor locvace şi foarte de treabă că oamenii, de fapt, habar n-au să voteze. Campanie electorală? "Cea mai jalnică dintre toate campaniile electorale. Cine are nevoie de cetăţeni informaţi? Dacă nu-i speli pe creier, dacă nu-i dezinformezi, dacă le păstrezi creierele curate, ca la oi, aşa poţi să ai beneficii de pe urma lor, altfel cum? Cine-şi doreşte o ţară cu oameni informaţi? Haidade"!
Deşi ne-apucă toate spumele pe clasa politică, credem că e mai bine să ne abţinem. În fond, nu e loc pentru generalizări. Generalizările sunt stupide.
Peste drum de secţia de votare se află "Casa Memorială I. L. Caragiale". Cică "deschisă permanent". "Ce bine", mă bucur în gând ca un copil. Când colo, geamul pe care stă lipită o hârtie lipită cu scoci ne informează parcimonios că cică "concediu". Da’ de ce nu spui, frate, de care concediu, să ştim şi noi?! Concediu de odihnă sau concediu medical?!? Eeee...

"Ei, din asta trăim noi. Furăm lemne, ce să facem. Care cum a venit a promis că ne face blocur’le-astea în care ninge când ninge şi plouă când plouă. Ştii cum ie la noi acasă? Iete aşa stau ciupercile ghirlande. Mai mare frumuseţea."
O doamnă din I. L. Caragiale, fostă Haimanale