x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liberalii papă tot: primul „trădător” din PSD a devenit peste noapte senator PNL

Liberalii papă tot: primul „trădător” din PSD a devenit peste noapte senator PNL

de Ion Alexandru    |    03 Sep 2020   •   08:14
Liberalii papă tot: primul „trădător” din PSD a devenit peste noapte senator PNL

Roxana Pațurcă, unul dintre cei patru parlamentari excluși din PSD, ca urmare a deciziei Comitetului Politic Național de luni, pe motiv că au absentat de la lucrările ședinței extraordinare a Parlamentului, în care trebuia să fie votată moțiunea de cenzură, este, de ieri, membru al Partidului Național Liberal. Astfel, acuzațiile aduse de conducerea PSD, cu privire la “trădări” și la “dezertări”, se confirmă parțial. Prin mișcarea politică pe care senatoarea Pațurcă a făcut-o, pare-se că și-a pus la punct și viața privată, întrucât soțul domniei sale este primar PNL al comunei Borcea, din județul Călărași, un edil care nu a fost văzut cu ochi buni de către conducerea partidului, în ultimul an, mai ales din pricina apartenenței politice a soției.

 

Anunțul înscrierii-fulger în Partidul Național Liberal a senatoarei Roxana Pațurcă a fost făcut, ieri, de către deputatul liberal Daniel Fenechiu. Fosta social-democrată nu doar că va activa, până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare în cadrul grupului PNL din Senat, dar va fi și desemnată candidat din partea formațiunii liberale pentru un nou mandat de parlamentar.

Daniel Fenechiu a precizat că “Roxana Pațurcă va fi membră a grupului PNL de la Senat, Organizația PNL Călărași nu se opune doamnei Pațurcă. Este apreciată atât în organizația Călărași, cât și de grupul PNL din Senat. Eu consider că venirea doamnei Roxana Pațurcă întărește grupul, într-un context în care PSD atacă la baionetă toate măsurile Guvernului Orban. Iar noi trebuie să fim în măsură să respingem toate atacurile PSD, care urmează până în decembrie”, susține liberalul.

 

A boicotat cvorumul pentru moțiune

La sfârșitul lunii august, Roxana Pațurcă nu s-a prezentat la ședința Plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului, contribuind, astfel, alături de alți patru colegi parlamentari social-democrați, la neîntrunirea cvorumului de ședință convocată pentru supunerea la vot a moțiunii de cenzură având ca obiect demiterea Guvernului Orban. Marcel Ciolacu i-a catalogat pe cei absenți drept “trădători”, “dezertori” și “fripturiși”, propunând excluderea lor din PSD.

Marți, Comitetul Politic Național a luat decizia de a-i da afară din partid atât pe Roxana Pațurcă, cât și pe colegul acesteia de la Senat, Adrian Todor. Tot atunci, au mai fost excluși deputații Cătălin Rădulescu și Dan Ciocan. Singura care a scăpat de pedeapsa partidului este senatoarea Carmen Dan, care a făcut dovada autoizolării la domiciliu, prin dispoziție scrisă a DSP.

 

Soții Nedelcu-Pațurcă au, în sfârșit, aceeași orientare politică

Mutarea Roxanei Pațurcă la PNL are și efecte familiale asupra senatoarei, întrucât soțul acesteia, Theodor Aniel Nedelcu-Pațurcă, este primarul în exercițiu al comunei Borcea, județul Călărași, dar și membru al Partidului Național Liberal. Domnul Pațurcă a intrat sub “lupa” PNL, tocmai din cauza apartenenței politice, de până acum două zile, a soției sale, fiind înlocuit din calitatea de candidat din partea acestei formațiuni politice.

Conform declarației de avere, senatoarea ex-PSD, actuală PNL, împarte cu soțul ei liberal un teren agricol de 1,5 hectare în comuna Borcea și un apartament cu suprafața de 80,62 metri pătrați în Călărași. Soții Nedelcu-Pațurcă mai dețin trei autoturisme, două conturi bancare, în care au economisit 10.035 euro și 22.375 lei, au datorii la bănci de 61.225,45 euro, iar, în ultimul an fiscal, au realizat venituri importante. Ea, ca senator, a încasat 131.511 lei, iar ca profesor la Colegiul Economic Călărași, 5.224 lei, iar el, ca primar, a câștigat 89.676 lei.

 

După racolarea primarilor, PNL a trecut și la parlamentari. Roxana Pațurcă, nou membru PNL și candidat liberal pentru un nou mandat de senator

×
Subiecte în articol: Roxana Pațurcă