La plimbare - Premierul Tăriceanu, în acceleratul de Titu

Orăşelul Titu din Dîmboviţa are 10.000 de locuitori. Şi un primar mititel şi gheboşat. Iar centrul e unde e Gara. Iar Gara s-a umplut ieri de... oare cum le-o zice locuitorilor din Titu-Tituleni, titeni... Mă rog, cum o fi... Ideea e că gara aia mică din centrul ăla mic, din oraşul ăla mic, cu primarul ăla mic (de statură) s-a umplut ieri de gură-cască. Ca la circ. Să-l vadă pe ăl mai mare dintre miniştri.

Orăşelul Titu din Dîmboviţa are 10.000 de locuitori. Şi un primar mititel şi gheboşat. Iar centrul e unde e Gara. Iar Gara s-a umplut ieri de... oare cum le-o zice locuitorilor din Titu-Tituleni, titeni... Mă rog, cum o fi... Ideea e că gara aia mică din centrul ăla mic, din oraşul ăla mic, cu primarul ăla mic (de statură) s-a umplut ieri de gură-cască. Ca la circ. Să-l vadă pe ăl mai mare dintre miniştri.

Premierul Tăriceanu a ales ca mijloc de transport trenul pentru a merge la Titu, unde trebuia să inaugureze un centru de testări auto al Renault. Însoţit de Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, prim-ministrul îşi face apariţia în gară la casa de bilete, în timp ce o tanti cam dezlînată strigă către el că este nepoata (sau strănepoata!!!) regelui Mihai. Tăriceanu o ignoră şi îşi vede mai departe de treabă. Îşi cumpără bilet Bucureşti – Titu şi retur de la Casa nr. 6, liberă, ca şi celelalte de altfel. “Am zis să nu fim blatişti, să luăm bilet şi astfel să transmitem un semnal şi pentru ceilalţi călători”, declară Orban, în timp ce cu alai ne îndreptăm toţi, şi oficialităţi, şi ziarişti, spre linia 6, de unde pleca trenul. O Săgeată Albastră. E drept că pînă la Titu faci cu trenul vreo 40 de minute şi ajungi mai repede decît cu maşina. Aceasta a fost şi explicaţia pe care Orban a dat-o ziariştilor, întrebat fiind de ce s-a preferat acest mijloc de transport. “Dar am vrut să verificăm şi condiţiile de călătorie pe această rută”, explică acelaşi Orban. Cîţiva blatişti se crucesc, îşi dau coate şi îşi scot telefoanele din dotare să facă poze prim-ministrului.

Doamna în roşu

O doamnă îmbrăcată în roşu, destul de purie, aşezată în vecinătatea lui Tăriceanu, citeşte dintr-un roman de Cella Serghi. E destul de stînjenită de tot tam-tamul şi forfoteala şi foşnăiala produsă, dar tace. Încearcă să-şi vadă d’ale ei. Nu întoarce privirea către Tăriceanu şi probabil că nici nu trage cu urechea la ce spune, căci nu ridică ochii din carte. “Am fost cu Săgeata Albastră la Iaşi. E bună linia aia, mi-a plăcut”, i se adresează Tăriceanu lui Orban, care a refuzat tot drumul să se aşeze pe scaun, preferînd să stea în picioare în preajma prim-ministrului. “Asta înainte de mine, nu?” “Oh, da, prin 2004. Şi am fost şi la Roşiori. Da’ acolo am fost cu expresu’ şi avea şi vagon restaurant, că am luat micul dejun dimineaţa. Da’ ce deprimante sînt vagoanele astea!” Trenul merge, doamna citeşte, mai o glumă, mai o cafea şi “stimaţi călători, urmează staţia Titu”. Pe final, un domn i se adresează lui Tăriceanu cerînd o modificare de buget şi mai mulţi bani la transporturi. “Facem mai întîi o simulare”, vine replica lui Tăriceanu, un pic tăioasă şi însoţită de un rînjet.

Un firfirel de om cu chipiu de cheferist îndesat bine pe cap prezintă “onorurile”. În stînga lui, primarul urbei, cuprins de o bandă tricoloră, tremură de emoţie şi “se simte deosebit de fericit că îl are oaspete”. Tăriceanu vede numai galben în faţa ochilor. Nu de invidie sau altceva. Un buchet mare de flori împachetat într-o bucată de hîrtie galbenă de te loveşte fix în ficat apare de niciunde de lîngă o doamnă blondă. De la oficialităţile locale. Afară din gară, iar mulţime ca la urs. Fiecare cu ce-l doare. “Măriţi-mi şi mie pensia. Nu mai daţi la şomaj”, “să fie locuri de muncă”, “măriţi alocaţia la copii”. Tăriceanu se opreşte lîngă mulţime şi dă mîna cu cîţiva oameni. “Am venit astăzi în oraşul dumneavoastră ca să pun piatra de temelie a unei fabrici de tehnologie a uzinei Renault. Vor fi create astfel 3.000 de locuri de muncă, ceea ce este foarte important pentru acest oraş.” “Aşa, domnule prim-ministru, să fie de muncă. Faceţi locuri de muncă”, se aude de undeva din mulţime o voce gîjîită. “La revedere şi baftă!” Cîrdu’ pleacă. Antemergător, poliţie, oficiali, ziarişti. Undeva la 4-5 kilometri în afara oraşului, pe locul unei foste unităţi militare de aviaţie, pe un teren de 330 de hectare.

Inaugurare

Renault Technologie Roumain inaugurează lucrările de construcţie la Centrul Tehnic Titu, unde vor fi realizate o parte din testele de vehicule şi organe mecanice concepute de birourile de proiectare ale Grupului Renault. Proiectul este estimat la peste 450 de milioane de euro şi centrul ar putea fi finalizat spre sfîrşitul anului 2009. Poze, strîngeri de mîini. Aşteptare. Şeful statului, a cărui prezenţă a fost anunţată, încă nu şi-a făcut apariţia. Se discută pe la colţuri, se dau coate “dacă Tăriceanu a venit cu trenu’, Băsescu o veni personal cu VW-ul său cu o maşină Renault?”. Nici una, nici alta. Cu suită oficială, Băsescu îşi face apariţia la ora 11:00 fix, coborînd din maşina oficială a Cotrocenilor, înconjurat de SPP-işti. Nu face declaraţii, salută oficialităţile şi pe prim-ministrul Tăriceanu şi este condus spre hangarul de prezentare a proiectului.

După discursuri, Băsescu, Tăriceanu, directorul general al Renault şi un alt director adjunct al companiei au fost invitaţi să toarne beton la temelia viitorului centru tehnologic. După ce au semnat documentele care parafau declanşarea lucrărilor la centrul tehnic (Băsescu chiar a dat-o pe glume, crezînd că Tăriceanu a semnat în spaţiul acordat preşedintelui ţării: “Mă, io cred că tu vrei să ajungi preşedinte”), cei patru au primit patru cancioace şi beton pentru a “pune piatra de temelie” în patru cuve. Canciocul mic, cuva mare, betonul destul de căpos. Aşa că Tăriceanu trage de sub pupitru găleata cu beton şi ia cu viteză cancioc cu cancioc. Băsescu nu mai vrea cu canciocul. Ia găleata şi o răstoarnă în cuvă. “Şi acuma cine face controlul de calitate?”, întreabă Tăriceanu rîzînd. “Io, că sînt şef”, răspunde prompt Băsescu, hohotind de rîs.

O gară pentru ei

Urmează alte îmbrăţişări şi strîngeri de mînă, discuţii cu cîţiva din cei 3.000 de ingineri ai Centrului Tehnic. Băsescu pleacă după ce salută pe toată lumea. Tăriceanu mai stă un pic. Are tren. La 1 şi un sfert. Deşi pe bilet e trecută ora 14:20. Dar pentru că graba e mare, în gara din Titu s-a “găsit” un automotor, un vagonete tip Săgeata Albastră, care va duce întreaga delegaţie şi oficială, şi de ziarişti mai devreme cu o oră la Bucureşti. Tăriceanu nu părăseşte Titu pînă nu le promite unor blatişti că le va moderniza gara: “Eu am venit cu trenul să văd cum este drumul între Bucureşti şi Titu, casa de bilete era liberă şi am făcut 40 de minute fără oprire. Stai, citeşti ziare, este mai convenabil şi mai puţin riscant decît să conduci maşina. Ministerul Transporturilor va moderniza şi gara, să puteţi folosi şi un tren rapid, gen «Săgeata», care să asigure şi legătura cu oraşul Piteşti”.