x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Laszlo Tokes: Suntem într-o situație proastă când trebuie să alegem între Iohannis și Dăncilă

Laszlo Tokes: Suntem într-o situație proastă când trebuie să alegem între Iohannis și Dăncilă

13 Noi 2019   •   14:16
Laszlo Tokes: Suntem într-o situație proastă când trebuie să alegem între Iohannis și Dăncilă
Sursa foto: antena3

Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Laszlo Tokes, a declarat, la Oradea, că membrii comunităţii maghiare sunt puşi într-o situaţie proastă, pentru că trebuie să aleagă, la alegerile prezidenţiale, între Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă.

"Noi, ungurii, suntem decepţionaţi de atitudinea generală către, mai ales, către minorităţi, dar şi către ţară, a domnului Iohannis. Era un preşedinte fără activitate în general şi chiar duşmănos faţă de unguri. Şi este locţiitorul mainstream-ului liberal şi de stânga din lume, după părerea mea. Aşa că suntem într-o situaţie proastă când trebuie să alegem între dânsul şi doamna Dăncilă", a precizat Laszlo Tokes. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Laszlo Tokes