x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Le Nouvel Observateur” remarcă absenteismul record de la alegerile noastre

"Le Nouvel Observateur” remarcă absenteismul record de la alegerile noastre

de Marina Constantinoiu    |    01 Dec 2008   •   00:00

"În plin marasm economic, alegătorii români au evitat urnele duminică, la legislativele care ar putea aduce un rezultat în defavoarea Guvernului de centru-dreapta al premierului Călin Popescu Tăriceanu”, îşi începe comentariul despre alegerile uninominale din România prestigioasa publicaţie franceză "Le Nouvel Observateur”. Care aduce şi cifre, pentru a-şi sprijini afirmaţia: "participarea nu depăşea 20% la prânz, unul dintre cele mai scăzute procente de la Revoluţia din 1989 şi căderea comunismului”.



TARICEANU, PRINS ÎN OFFSAID. "Sondajele realizate înainte de scrutin dădeau Partidul Naţional Liberal (PNL) al lui Tăriceanu mai la coadă, cu circa 20% intenţii de vot. Partidul Social Democrat (PSD) al lui Mircea Geoană şi Partidul Democrat-Liberal (PDL) al preşedintelui Traian Băsescu erau înaintea lor, cu mult, dar cu procente apropiate unul faţă de celălalt”, comenta "Nouvel Observateur”.  Care ţine să reamintească faptul că acum câteva săptămâni, în timp ce criza financiară începea să se propage în lumea întreagă, premierul Tăriceanu a afirmat că România nu riscă nimic. "Mai multe veşti proaste în domeniul economic i-au adus acestuia o dezminţire usturătoare”, notează "Nouvel Observateur”, care enumeră problemele companiei constructoare de automobile Renault Dacia, care şi-a oprit producţia din cauza scăderii vânzărilor. În acelaşi context, "Nouvel Observateur” remarcă şi problemele Arcelor Mittal, care a anunţat închiderea temporară a uzinei de la Galaţi.

PERSPECTIVE SUMBRE.
Pentru "Le Nouvel Observateur”, în România, ziua de mâine se anunţă mai puţin radioasă şi cu această perspectivă, a pierderii locurilor de muncă, românii s-au dus la urne duminică în număr mic, iar premierul a fost nevoit să lanseze un apel televizat către populaţie, pentru a o îndemna să meargă la vot, pentru "a asigura un viitor bun României”.

×
Subiecte în articol: politic nouvel observateur