x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea amnistiei fiscale pentru tichetele cadou a trecut de Parlament

Legea amnistiei fiscale pentru tichetele cadou a trecut de Parlament

de Adrian Stoica    |    09 Feb 2023   •   12:40
Legea amnistiei fiscale pentru tichetele cadou a trecut de Parlament
Sursa foto: Lucian Alecu

Parlamentul lămurește prin lege interpretările diferite ale legislației fiscale și opiniile contradictorii ale organelor fiscale referitor la impozitarea veniturilor din tichete cadou obținute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii acestora. Proiectul de lege fusese supus reexaminării la cererea Președintelui României, după ce, în 29 iunie 2022, fusese inițial adoptat de Parlament, se arată într-un comunicat transmis de către asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România (ACDBR).

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege pentru anularea unor obligaţii fiscale, inițiat de senatorii Robert Cazanciuc și Radu Oprea la propunerea mai multor asociații profesionale și patronale. Proiectul reglementează regimul fiscal al tichetelor cadou, adoptarea lui fiind necesată pentru că inspectorii ANAF interpretează abuziu actualele reglementări.

Deși legislația fiscală prevedea că tichetele cadou acordate angajaților altor companii nu sunt venituri de natură salarială, ci se încadrează în categoria altor venituri supuse doar impozitului pe venit, nu și contribuțiilor sociale, deși au existat numeroase materiale informative emise în acest sens de către Ministerul de Finanțe și ANAF, în controalele efectuate de inspectorii Fiscului se concluziona că tichetele cadou acordate angajaților terților ar trebui să fie impozitate ca salarii, se mai precizează în comunicatul semnat de președintele ACDBR, Ovidiu Gheorghe.

Aceste tichete cadou puteau fi acordate, pe lângă destinația de cheltuieli sociale (adică propriilor angajați, limitate fiind cantitativ și valoric) și pentru campanii de marketing, studiul pieței, promovare etc de companii unor persoane fizice, în afara unor raporturi individuale de muncă. Această practică a fost des întâlnită în diverse domenii (comerț cu bunuri de larg consum, piața auto, piața financiar- bancară, turism etc).

Sumele vehiculate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, pe care intenționau în mod nejustificat, pe fondul unui vid legislativ, să le instituie ca obligații de plată în sarcina unor companii, atingeau la nivelul economiei naționale sute de milioane euro. Adoptarea proiectului în actuala formă a fost cerută de mai multe organizații patronale și sindicale printre care s-au numărat

Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România,  Asociația Națională a Agențiilor de Turism, Federația ROMALIMENTA (membre ale Confederației CNÎPMMR – Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România) și Confederația CONCORDIA care au explicat constructiv și persuasiv parlamentarilor iminenta nevoie de a preveni și de a înlătura un posibil comportament abuziv, neloial al unor autorități publice, cu impact devastator asupra unor operatori economici.

 

×
Subiecte în articol: Legea amnistiei fiscale tichete cadou