Legea pentru combaterea antițigănismului a fost promulgată, ieri, de către președintele României, Klaus Iohannis. Conform actului normativ care a intrat în vigoare, distribuirea de materiale “antițigănești” se pedepsește cu închisoarea cu executare de până la cinci ani. Mai mult, aceste fapte se mai sancționează cu interzicerea unor drepturi sau cu închisoarea până la zece ani pentru constituirea de organizații cu “caracter antițigănesc” sau pentru aderarea ori sprijinirea, sub orice formă, la o astfel de grupare.
Reamintim că acest proiect de lege a fost inițiat, la începutul anului treccut, de către Daniel Vasile, deputat din parea Partidei Romilor, în cadrul Grupului Minorităților Naționale, dar și de către parlamentarul PSD, Florin Manole. În primăvara anului trecut, “Jurnalul” a publicat, în exclusivitate, faptul că proiectul de lege a primit punct de vedere negativ din partea Guvernului condus de Ludovic Orban.