x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea CSM a fost întoarsă în Parlament

Legea CSM a fost întoarsă în Parlament

de Monica Stoica    |    14 Feb 2018   •   09:52
Legea CSM a fost întoarsă în Parlament
Sursa foto: MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

CCR a decis că a treia lege din pachetul de legi ale Justiţiei, care se referă la organizarea şi funcţionarea CSM, este parţial neconstituţională. Alte două legi ale justiţiei - Statutul magistraţilor şi Legea organizării judiciare – au fost declarate echivoce, după ce judecătorii Curţii au decis că includ prevederi neconstituţionale. După ce CCR va publica motivarea deciziilor, legile Justiţiei fac cale întoarsă în Parlament.

Neconstituţionalitatea prevederilor de modificare a Legii 317/2004 privind alegerea preşedintelui şi a vicepreşedintelui CSM a foat admisă în unimitate. Prevederea stabilea ca primul să fie ales de Secţia de judecători, al doilea de Secţia de procurori. Valer Dorneanu, preşedintele CCR, a arătat că judecătorii şi procurorii au un vot egal în alegerea conducerii CSM. „Actualul text ocolea practic textul constituțional, care spune că aceștia se numesc în urma alegerii de către plenul CSM”, a explicat Valer Dorneanu. De asemenea, CCR a respins şi clauza prin care se stabilea că declaraţiile membrilor CSM despre poliţia politică sunt controlate de Comisia parlamentară de control al SRI. În acest caz, judecătorii CCR au hotărât că principiul separaţiei puterilor ar fi uzurpat. Pe de altă parte, alte puncte ale sesizării au fost respinse. ”S-a respins cu majoriate de voturi critica cu privire la constituirea comisiei speciale pentru legile justiţiei, cu privire la bicameralism şi alte texte care vizau motive extrinseci”, a adăugat Valer Dorneanu. În acelaşi timp, CCR a publicat motivarea deciziei care viza înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Judecătorii Curţii au conchis că o secţie care să-i ancheteze doar pe magistraţi nu contravine legii fundamentale, fiind „expresia voinţei legiuitorului”. Judecătoarea Livia Stanciu susţine însă că Legea organizării judiciare ar fi trebuit să fie declarată ca neconstituţională, deoarece este discriminatorie şi poate afecta lupta împotriva corupţiei. Raţionamentul său se referă la faptul că înfiinţarea unei structuri speciale de control al magistraţilor indică, pe cale de consecinţă, o prezumţie de infracţionalitate în rândul magistraţilor.

×
Subiecte în articol: legea CSM respinsa parlament