x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea lustraţiei, adoptată de Camera Deputaţilor. Vezi cui i se vor limita drepturile timp de 5 ani

Legea lustraţiei, adoptată de Camera Deputaţilor. Vezi cui i se vor limita drepturile timp de 5 ani

de Mediafax    |    28 Feb 2012   •   11:16
Legea lustraţiei, adoptată de Camera Deputaţilor. Vezi cui i se vor limita drepturile timp de 5 ani

Camera Deputatilor a adoptat, azi, legea lustratiei, care impune restrictii ale unor drepturi pentru o perioada de cinci ani persoanelor care au ocupat diverse functii in regimul comunist.

Proiectul de lege a fost adoptat de plenul Camerei cu 167 "pentru" si patru abtineri, in absenta opozitiei.

Comisiile parlamentare au intocmit, azi dimineata, raportul la proiectul de lege, aceasta intrand in regim de urgenta in dezbaterea plenului.

Comisiile juridica si pentru drepturile omului au adoptat mai multe modificari la Legea lustratiei, acestea definind mai clar persoanele care au facut parte din regimul represiv comunist, pentru a se pune de acord cu Decizia Curtii Constitutionale, care a constatat neconstitutionalitatea unor articole din forma veche.

Proiectul prevede, printre altele, ca vor fi lustrate persoanele care au avut functii politice de conducere retribuite de PCR, in aparatul central, regional, raional, al Partidului Muncitoresc Roman, membrii si membrii supleanti ai Comitetului central al PCR, membri ai Consiliului de stat, de ministri, directorii de editura.

La dezbaterile in plen, deputatii au decis, la propunerea deputatului UDMR Mate Andras Levente, introducerea procurorilor comunisti in categoria personalelor lustrate.

"Dupa 22 de ani, nu pot accepta ca un fost procuror comunist care a facut politie politica, care a persecutat oameni pana in '89 sa poata accede in Parlament, sa fie ministri sau sa conduca consilii judetene, consilii locale", a afirmat Mate Andras Levente, adaugand ca face aceasta propunere pentru ca nu poate sa reziste rugamintilor in genunchi ale unui domn condamnat pe nedrept si a stat 8 ani in inchisoare.

Liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, a propus, la randul sau, sa fie scosi din legea lustratiei cei care au facut parte din conducerea UTC. Mate Andras Levente a spus ca grupul UDMR nu poate fi de acord cu aceasta propunere, dar, in final, deputatii au decis, prin vot, ca cei care au fost in conducerea UTC sa nu fie lustrati.

Mai multi deputati au sustinut, la dezbaterile generale, aceasta lege, considerand ca ea trebuia adoptata in urma cu 10 ani.

Camera Deputatilor este for decizional in legatura cu aceasta o lege organica.

×
Subiecte în articol: legea lustratiei lustratie