x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea privind declasificarea Protocoalelor, adoptată de Camera Deputaţilor

Legea privind declasificarea Protocoalelor, adoptată de Camera Deputaţilor

14 Noi 2018   •   13:12
Legea privind declasificarea Protocoalelor, adoptată de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind declasificarea unor documente, printre care Hotărârea CSAT nr. 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi toate documentele care conţin informaţii clasificate în baza acesteia. Proiectul a fost adoptat cu 174 de voturi "pentru", 92 "împotrivă" şi patru abţineri.

Unul dintre amendamentele aprobate de deputaţi prevede că, din momentul  intrării în vigoare a legii, se desecretizează toate protocoalele şi/sau acordurile de colaborare şi cooperare încheiate între instituţiile statului român, SRI, DNA, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Documentele respective sunt centralizate de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI şi pot fi consultate de persoanele interesate la sediul acesteia
"Lucrătorii din SRI, precum şi cei din toate instituţiile emitente care pun la dispoziţia Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI documente şi declaraţii care au ca temei Hotărârea nr. 17/2005 a CSAT nu răspund penal, disciplinar, administrativ sau financiar pentru acţiunile întreprinse în acest sens", se precizează într-un alt amendament adoptat de deputaţi.
Iniţiativa legislativă mai prevede că persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele prevăzute la art. 1 au posibilitatea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit.
"Cauzele în care au fost pronunţate hotărâri definitive şi în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la art. 1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt supuse revizuirii. Competenţa revine primei instanţe care a soluţionat fondul cauzei" – precizează o altă prevedere.
În acest caz, Camera Deputaţilor este for decizional, proiectul fiind adoptat de Senat. 

Sursa: Agerpres

×