Forul local din comuna vâlceană Stâneşti a devenit primul consiliu monocolor din punct de vedere politic, din România, după ce mai mulţi consilieri au trecut de la partidele pe listele cărora au fost aleşi la PNL, în acord cu prevederile ordonanţei de urgenţă 55 privind migraţia politică.
"Cred că este în avantajul comunei să avem un consiliu local cu o majoritate de 100%, nu vor mai exista impedimente, scandaluri, certuri. Nu va exista populism, nu va trage nimeni într-o altă direcţie. Cine va câştiga, cetăţenii, care vor avea şi pe cine trage la răspundere dar şi se vor bucura pentru rapiditatea cu care se pot implementa proiectele şi investiţiile. Este absolut normal să îţi doreşti să faci parte dintr-un partid serios, al căror reprezentanţi se ţin de cuvânt şi depun eforturi concrete pentru binele cetăţenilor", a declarat Ion Michiu, primarul liberal al localităţii.
Dacă în 2012 în afara consilierilor PNL existau 2 aleşi locali de la PSD şi câte unul de la UNPR, PC şi PP-DD, la începutul acestei săptămâni toţi cei cinci şi-au depus adeziunea la PNL, partid din care face atât primarul comunei cât şi viceprimarul. (Agerpres)