Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul de lege privind modificarea Legii referendumului în sensul stabilirii unui cvorum de participare de 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale şi a unui cvorum de validare egal cu majoritatea voturilor valabil exprimate, dar nu mai puţin de 25% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, pentru toate tipurile de referendum.
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care are caracter organic, a fost adoptat cu 222 de voturi pentru, 73 împotrivă şi două abţineri.
Deputatul PSD Florin Iordache a declarat în cadrul dezbaterilor, ca iniţiator al legii, că proiectul vine să introducă aceleaşi condiţii de organizare şi validare pentru toate tipurile de referendum.
"De-a lungul timpului, ştiţi că Legea 3, care vizează organizarea şi desfăşurarea referendumului, s-a încercat a fi modificată pe anumite aspecte, fie că discutam de referendumul pentru demiterea preşedintelui, fie că discutăm de referendumuri locale, fie că discutăm de referendumuri constituţionale. De fiecare dată Curtea Constituţională a spus că trebuie să avem aceleaşi condiţii în legea care vizează organizarea şi desfăşurarea referendumului, iar noi, iniţiatorii, prin acest proiect de lege asta şi facem. Venim cu aceleaşi condiţii de validare şi de organizare a referendumului pentru toate tipurile de referendum. În al doilea rând, în Codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia nu se precizează nicăieri existenţa unui prag de validare şi de organizare a referendumului. În UE sunt ţări care au condiţii de validare şi existenţă a unui prag la referendumuri, sunt ţări care nu au acest prag. Noi, prin modificările avute în vedere, propunem existenţa unui cvorum de participare la 30% din cetăţenii existenţi pe listele electorale. De asemenea, propunem un cvorum de validare egal cu jumătate plus din cetăţenii existenţi pe listele electorale, dar nu mai puţin de 25% dintre aceştia. Şi cea mai importantă este prevederea care stabileşte unificarea acestui prag pentru toate tipurile de referendum. Camera Deputaţilor este Cameră decizională", a declarat Florin Iordache în expunerea sa la proiectul de lege.
Deputaţii PDL, UDMR şi PP-DD au anunţat prin intermediul liderului grupului democrat-liberal că vor ataca legea la Curtea Constituţională, invocând graba legiferării şi faptul că o astfel de modificare de lege creează situaţii în care primarii sau preşedinţii de consilii judeţene ar putea fi demişi cu doar 25% din numărul de voturi exprimate în urma unor referendumuri locale.
"Vreau să atrag atenţia asupra a ceea ce se va întâmpla după ce va fi promulgat acest proiect de lege. Daţi-vă seama că orice primar va putea fi schimbat cu 25%. Credeţi că nu se găsesc într-o comună cetăţeni care să adune un procent de 25% ca să schimbe un primar? Şi gândiţi-vă şi la preşedinţii dumneavoastră de consilii judeţene. Eu cred că v-aţi grăbit în această lege nu numai pentru a rezolva problema Constituţiei, care putea fi rezolvată altfel decât neapărat prin lege, ci, practic, aţi încercat să denaturaţi o idee, pe care o avem cu toţii, a acelei majorităţi care trebuie să decidă într-o democraţie. V-aţi asumat, vă asumaţi. Este şi motivul pentru care noi nu am votat şi anunţăm că împreună cu colegii de la UDMR şi PP-DD vom ataca la Curtea Constituţională", a afirmat Mircea Toader.
La rândul său, deputatul UDMR Marton Arpad, care a depus în şedinţa de plen trei amendamente ce i-au fost respinse, a susţinut că grupul său "a încercat să modifice acest proiect de lege care, fără anumite puncte, are dreptate".
"Deci, nu cred că toate tipurile de referendum ar fi necesare cu o prezenţă de 50%, dar sunt câteva situaţii care implică prea mult întreaga societate încât decizia să poată fi luată de 25% din populaţia majoră. Am încercat să explicăm aceste situaţii începând cu modificarea, cu revizuirea Constituţiei, care nu cred că e bine să fie făcută cu 25% din numărul total de persoane înscrise pe listele electorale. Nu credem că un primar, un preşedinte de consiliu judeţean, la un moment dat, poate să fie demis cu 25% dintre cei doritori şi nu credem că modificarea limitelor teritoriale ale administraţiei publice locale poate fi modificată, iarăşi, cu 25%, eventual cu alegătorii dintr-un singur sat, din patru, de exemplu, care doresc să facă orice. Deci, nu credem că în toate situaţiile, într-un stat de drept, se pot lua astfel de decizii cu numărul a numai o pătrime din cei care au fost întrebaţi', a apreciat Marton Arpad.
În replică, deputatul PNL Mircea Dolha s-a declarat mirat de calculul pe care l-a făcut Mircea Toader, care a spus "foarte impacientat că primarii şi preşedinţii de consilii judeţene vor putea fi demişi cu 25%".
"Da, dar 25% din numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale este mult mai mult decât numărul de voturi pe care mulţi dintre primari şi preşedinţi de consilii judeţene l-au obţinut la alegeri, ieşind din primul tur. Aşa că, să avem pardon! Este foarte în regulă", a opinat Dolha.
Deputatul Luminiţa-Pachel Adam a declarat, la rândul său, că Grupul PP-DD a votat împotriva proiectului de lege, întrucât "30% nu reprezintă majoritate".
"Astăzi aţi revoluţionat atât democraţia, cât şi matematica. Am înţeles astăzi că 30% reprezintă o majoritate. Mulţumesc frumos, noi am votat împotrivă. Pentru noi (PP-DD - n.r.) nu reprezintă o majoritate", a subliniat ea.
Camera Deputaţilor are rolul decizional în cazul acestui proiect de lege.