Leonard Orban: "Am mari ezitări să fiu politician în România"

Comisarul european pentru Multilingvism Leonard Orban declară că şi-ar fi dorit să mai aibă un mandat de comisar european, dar recunoaşte că are mai multe opţiuni, printre care şi intrarea în viaţa politică, deşi are ezitări.

Într-un interviu acordat Mediafax, Orban a spus că regretă faptul că nu a avut un mandat complet, de cinci ani, în calitate de comisar european, el apreciind că astfel ar fi putut îmbogăţi şi mai mult politica de multilingvism.

Întrebat de ce numele său nu a fost auzit printre cele vehiculate ca potenţiali viitori comisari europeni români, Orban a spus că acest lucru se justifică prin faptul că a fost trimis la Bruxelles de Guvernul anterior.

Leonard Orban nu a ascuns faptul că i-ar fi plăcut un nou mandat la CE. Întrebat în legătură cu faptul că şi Dacian Cioloş, cel mai intens vehiculată variantă de comisar european, provine tot din Guvernul anterior, Orban a spus că acesta a fost un ministru independent, iar numele lui se leagă de opţiunea României pentru un anumit portofoliu.

Pe de altă parte, în legătură cu planurile de viitor, Orban a spus că deocamdată nu ştie ce va face, însă a adăugat că are nenumărate opţiuni. Una dintre ele ar fi intrarea în viaţa politică, însă comisarul a spus că are ezitări în această privinţă.

Având în vedere că sunteţi oarecum la final de mandat în calitatea de comisar pentru Multilingvism, cred că este momentul să faceţi un bilanţ al activităţii dumneavoastră din perspectiva reuşitelor, dar şi a nereuşitelor. Care este bilanţul?

Cred că încă mai avem câteva acţiuni importante care vor fi realizate în perioada viitoare. De exemplu, vom lansa două noi platforme permanente: una pentru dialogul cu mediul de afaceri şi alta în ceea ce priveşte dialogul cu societatea civilă în domeniul Multilingvismului. Deci nu am încheiat încă eforturile pe care le facem în ceea ce priveşte domeniul multilingvismului. Dar, dacă aş trage linie, cred că principala realizare ar fi îmbogăţirea semnificativă a politicii de multilingvism, în special prin adoptarea noii strategii în anul 2008, care a permis ca multilingvismul să fie o politică în strânsă legătură cu foarte multe domenii cheie din UE. Am vorbit de componenta legată de mediul de afaceri, de componenta legată de relaţiile externe, bineînţeles de capacitatea de a oferi mai multe şanse pe piaţa municii pentru cetăţenii din Uniunea Europeană. Dialogul intercultural iarăşi este un lucru la care sunt realmente încântat pentru ceea ce s-a realizat. Cred că sunt lucruri importante.

N-aş putea vorbi de nerealizări. Singurul lucru pe care nu-l consider ... care din păcate nu s-a putut împlini este că, din păcate, nu am avut un mandat complet, nu am avut un madat de cinci ani, ci mandatul va fi în final undeva la trei ani de zile. Şi, în condiţiile acestea, practic am avut cu doi ani mai puţin, iar în doi ani am fi avut timp să îmbogăţim şi mai mult, inclusiv să atacăm chestiuni foarte sensibile în ceea ce priveşte politica de multilingvism ... să le atacăm şi din alte puncte de vedere.

Portofoliul dumneavoastră, s-a spus despre el că ar fi lipsit de importanţă. Au existat de-a lungul timpului exprimări oficiale în acest sens. Aş vrea să vă întreb, apropo de acest lucru, dacă dumneavoastră credeţi că aveţi vreo vină sau vă asumaţi vreo parte de responsabilitate pentru faptul că a fost perceput astfel ? Şi, în al doilea rând, va mai exista acest portofoliu în viitoarea Comisie?

Încep cu cea de-a doua chestiune. Este foarte probabil că politica de multilingvism va exista. Poate nu singură, poate va fi legată de altă politică....poate cultura şi multilingvismul. Anumite componente ce ţin, dacă vreţi, de drepturile fundamentale şi aici drepturile lingvistice sunt parte a drepturilor fundamentale - probabil vor fi gestionate de către persoana care va fi responsabilă de portofoliul drepturilor personale, un portofoliu nou-anunţat de actualul şi viitorul preşedinte al Comisiei Europene. Deci, în mod cert, politica de multilingvism va rămâne una dintre politicile Uniunii Europenie şi, în mod cert, va fi un comisar care va gestiona această chestiune, probabil cu o altă politică. Până la urmă, va fi decizia viitorului preşedinte al Comisiei Europene, adică a domnului Barroso.

În ceea ce priveşte prima parte a întrebării, sigur, eu pot să-mi asum nenumărate nerealizări, dar pe aceasta în niciun caz. S-a spus că România a obţinut portofoliul acesta pentru că Orban nu a avut o personalitate, nu a fost o personalitate politică predominantă a vieţii româneşti. Vreau să vă spun că n-are niciun fel de legătură. Eu şi cu doamna Kuneva (Meglena Kuneva, Bulgaria - comisar european pentru protecţia consumatorilor - n.r.) am venit cam pe la jumătatea funcţionării CE. O redistribuire completă a portofoliilor nu era posibilă, pentru că deja existau comisari care gestionau aceste poziţii. Şi atunci, soluţia cea mai simplă şi care era logic a fi luată era ca de la comisarii care aveau un număr mai mare de politici comunitare să se extragă câte o politică şi să fie dată noilor comisari. Aşa s-a întâmplat şi în cazul doamnei Kuneva - protecţia consumatorului era legată de celelalte politici comunitare cum sunt sănătatea alimentară, dar şi sănătatea publică şi doar această parte a fost extrasă şi dată doamnei Kuneva. La fel s-a întâmplat şi în cazul meu: comisarul care gestiona politica de educaţie, cultură, tineret, sport şi multilingvism n-a mai gestionat politica de multilingvism.

Vreau să se înţeleagă foarte clar: nu am intrat la începutul Comisiei când erau pe masă toate opţiunile şi atunci puteam să obţinem şi asta, şi asta. Nu! Am intrat într-o comisie funcţionând din plin, în care lucrurile erau clar create, în care fiecare dintre comisari ţinea la fiecare dintre politicile pe care le gestiona. De exemplu, vă mărturisesc că, în momentul în care am discutat cu Jan Fiegel, comisarul care gestiona până la momentul respectiv portofoliul de multilingvism, mi-a spus că ţine enorm la această politică, s-a ataşat enorm ... N-am înţeles atunci, dar am înţeles ulterior. Nu a fost deloc simplu. Chiar şi această luare a unei singure politici de la un anumit comisar, nici asta nu a fost deloc simplu în relaţia cu respectivii comisari.

Deci vreau să clarificăm aceste chestiuni, nu au avut niciun fel de legătură cu competenţele mele, cu profilul meu politic sau nepolitic. Cred că în momentul în care se trage linie şi este analizată activitatea mea - şi vorbesc de Bruxelles, nu vorbesc de România - cred că lucrurile nu sunt deloc negative. Dimpotrivă, aş spune că sunt pozitive, chiar foarte pozitive. Uităţi-vă numai un pic doar la evaluările care au fost făcute de diferiţi reprezentanţi în domeniul multilingvismului, ce spun ei despre ce s-a întâmplat în această perioadă. Şi este vorba despre reprezentanţi care nu depind de instituţiile europene şi care pot exprima un punct de vedere absolut independent. O să vedeţi că evaluările sunt foarte pozitive.

Nu am auzit numele dumneavoastră menţionat printre cele ale potenţialilor viitori comisari europeni români. Surse au tot vorbit despre nume, iar al dumneavoastră nu a apărut. Spuneţi-mi de ce.

Este şi normal, pe de-o parte, pentru că eu am fost trimis de către Guvernul anterior. Ştiţi foarte bine cine era în Guvernul anterior. Este un cu totul alt Guvern, este în interesul celor două partide ca să trimită pe cineva aparţinând acestor două partide politice, deci este normal să se întâmple această chestiune. Aşa se întâmplă peste tot.

Sigur, în statele mai vechi membre există o anumită tradiţie şi una dintre tradiţii spune foarte clar: în general o persoană merge pe două mandate şi nu pe un mandat. Explicaţia este foarte logică. În momentul în care deja ai experienţa unui mandat poţi din primul moment să intri din plin... Nu numai că poţi să obţii un portofoliu important pentru că deja nu numai că eşti recunoscut dar deja cunoşti modul în care funcţionează Comisia Europeană, cunoşti toate dedesubturile - si sunt extrem de multe. Şi, în al doilea rând, nu mai pierzi timpul şi intri deja în activitate. Nu mai ai acea perioadă de învăţare care durează extrem de mult, pentru că, contrar a ceea ce se cunoaşte, nu eşti responsabil numai pe problematica ta. Trebuie să gestionezi toate, toate deciziile şi sunt nenumărate decizii dintre cele mai diferite domenii.

Dar cel mai intens vehiculată variantă pentru postul de comisar european provine tot din Guvernul care v-a numit pe dumneavoastră...

Ştiu, dar ştiţi foarte bine că domnul Cioloş a fost un ministru independent în Guvernul liberal. Sigur, e legat de opţiunea pentru obţinerea portofoliului agriculturii, o opţiune pe care partea română a exprimat în mod explicit că şi-o doreşte. În ce măsură se va realiza sau nu, asta rămâne de văzut.

Dumneavoastră v-aţi mai fi dorit un mandat?

Sigur! Cum să nu-ţi doreşti în momentul în care ca activitate este extraordinar de interesantă?! E greu de exprimat în cuvinte cât de interesant şi cât de important este să fii la masa la care se iau decizii cu impact la nivel nu numai european, la nivel mondial, la nivel global. Şi nu numai că eşti la masă. Nu numai că stai să-i asculţi pe ceilalţi, dar şi dacă ai sta să-i asculţi pe ceilalţi, ai învăţa enorm, enorm... Dar inclusiv ai posibilitatea să influenţezi decizia, sigur dacă ai instrumentele necesare, dacă ai competenţele necesare, ai o echipă foarte puternică, ai argumentele şi poţi să asiguri că o majoritate a colegilor tăi te susţin.

Ce faceţi după ce vi se încheie mandatul?

Nu ştiu. Habar n-am. Habar n-am. Dar sunt extrem de relaxat, extrem de relaxat. Sunt confruntat cu câteva opţiuni şi ezit, ezit foarte mult. Am fost politician european, dar am mari ezitări să fiu politician român. Am extrem de mari ezitări să fiu politician în România.

Vă gândiţi să vă reîntoarceţi la Partidul Liberal?

Deci eu nu sunt membru al Partidului Liberal. Am activat în grupul liberal la nivel european, dar nu pe plan intern. Nu sunt membru în Partidul Naţional Liberal. O opţiune este să intru în viaţa politică, dar am mari ezitări, mari ezitări uitându-mă la ce se întâmplă în momentul de faţă. Vreau să vă spun că nu sunt foarte tentat să fac acest pas.

Sigur, eu aş prefera în ceea ce se întâmplă în viitor să pot să-mi ofer în continuare sprijinul şi competenţele. Nu vreau să fiu deloc nemodest, dar în momentul de faţă, experienţa pe care o am este unică în România. Nimeni nu a mai fost în Comisia Europeană, nimeni nu a mai fost parte la procesul de luare a deciziilor pe toate (domeniile) fie că vorbim pe G20, de noua ordine mondială în domeniul financiar, politica agricolă comună, concurenţa. Nimeni nu mai are aceste competenţe în momentul de faţă şi este normal, pentru că eu am fost membru în Comisia Europeană pentru un număr de ani.

Şi, sigur, aş dori cu aceste competenţe să pot să ajut în România. În ce măsură voi fi solicitat, am dubii serioase. Sunt multe alte subiecte să zic atractive şi foarte atractive, iar procesul de luare a deciziilor la nivel european nu mi se pare, cel puţin pentru unii, o prioritate. Mai degrabă doar prin prisma vizibilităţii pe care o dă în plan intern, dar nu în ceea ce priveşte, dacă vreţi, modul şi eficacitatea acestui proces.

Spuneaţi de intrarea în viaţa politică şi că aţi avea reţineri faţă de această variantă. Cine v-a propus-o?

Nu vreau să devoalez niciun fel de chestiune de felul acesta. Dar, repet, în momentul de faţă nu sunt deloc stresat. Faptul că nu voi mai fi comisar - sigur decizia finală încă nu s-a luat - dar faptul că nu voi mai fi comisar, deşi nu este cel mai bun lucru care mi se întâmplă, nu mă marchează. Am nenumărate opţiuni. Sunt extrem de liniştit în ceea ce priveşte viitorul.

Deocamdată viaţa dumneavoastră este încă la Bruxelles şi ...

Poate o să fie şi în continuare. Nu se ştie niciodată. Nu neapărat ca şi comisar...

Dar cum altfel?

Îmi spuneau foşti comisari că telefonul cam sună foarte des în ceea ce priveşte diferite oferte.

A sunat şi al dumneavoastră?

Nu, deocamdată nu. Era normal să nu se întâmple acest lucru pentru că deocamdată lucrurile nu s-au lămurit. În momentul în care lucrurile se vor clarifica, în momentul în care mandatul Comisiei va fi încheiat, cine ştie când, nu ştim încă, atunci o să vedem.

Şi dacă telefonul sună şi de la Bucureşti, şi de la Bruxelles, ce faceţi?

Am să analizez foarte serios. Cred că am făcut foarte multe pentru România. Încă o dată: poate vi se par lipsit de modestie, dar, în momentul de faţă cred, sunt sincer cu mine şi nu am niciun fel de interes, nu candidez pentru nimic. Cred că am făcut foarte multe lucruri. Din punctul acesta de vedere nu am ce să-mi reproşez, iar în momentul în care voi lua o decizie sigur voi cântări foarte bine dacă voi continua să lucrez în interesul României sau mă voi orienta către o chestiune diferită şi care nu ţine de acest context al procesului de luare a deciziilor.

Dumneavoastră spuneţi că experienţa este mult mai mare decât cea legată strict de portofoliu şi cunoaşteţi mersul lucrurilor în Comisia Europeană. Cum aţi caracteriza demersurile făcute până în prezent de autorităţile române, prin diverse metode, de a obţine un portofoliu, aşa cum toată lumea a zis: Vrem un portofoliu cât mai important. Cum au fost negocierile?

E normal să vrei un portofoliu cât mai important. E absolut normal şi logic, toată lumea se bate pentru aşa ceva. Chestiunea e că, în opinia mea, trebuie să te duci cu mai multe variante. Nu poţi să te concentrezi numai pe un singur portofoliu. De ce? Pentru că există posibilitatea să nu-l obţii, există riscul, şi în momentul în care – inclusiv pe plan intern – dacă construieşti şi dezvolţi chestiunea numai pe un singur portofoliu, orice alt portofoliu, important, care s-ar putea obţine va fi văzut ca un eşec. Inclusiv din punct de vedere intern, dar nu vreau să comentez acest aspect, ci să comentez aspectul comunitar. Este un număr important de portofolii, marea majoritate a portofoliilor foarte importante. Şi atunci trebuie să te duci cu mai multe opţiuni, astfel încât să poţi obţine unul dintre aceste portofolii, care sunt foarte diferite şi foarte variate. Am dat doar câteva exemple, dar sunt nenumărate altele, foarte interesante.

Sugeraţi cumva că România nu face neapărat un lucru foarte bun că insistă pe o singură variantă, un singur portofoliu?

Nu, eu nu sugerez şi nu dau sfaturi, nu fac recomandări părţii române.

Ceea ce spun eu e că, în opinia mea, cea mai bună strategie care cred că ar trebui să fie derulată, e cea cu mai multe opţiuni, mai multe opţiuni conferind inclusiv o mai mare securitate, inclusiv – dacă vreţi – internă. Pentru că în momentul în care te duci cu mai multe opţiuni şi le pui pe masă preşedintelui Comisiei şi, dintr-un motiv sau altul, el preferă o opţiune, acel lucru ar trebui să presupună şi să conducă la un consens la nivelul clasei politice româneşti asupra opţiunii respective, iar acest consens ar trebui să se reflecte în poziţia şi, finalmente, în votul fiecărui europarlamentar român în momentul în care comisarul respectiv va fi supus acestui vot şi comisia întreagă va fi supusă acestui vot.

Spuneaţi că nu daţi sfaturi României. Dumneavoastră nu reprezentanţi România în Comisia Europeană, dar, totuşi, nu pot să nu vă întreb dacă nu vi s-a cerut aşa, un sfat. Nu ajutorul, nu puteţi face ceva pentru o anume ţară, chiar dacă este a dumneavoastră. Dar vi s-a cerut vreun sfat despre cum ar putea fi abordat domnul preşedinte – domnul preşedinte Barosso, mă refer la dânsul?

Prefer să nu răspund la întrebarea asta.

Un alt subiect despre care îmi aduc aminte că v-am tot întrebat de-a lungul timpului... De fiecare dată s-a vorbit despre ţări din Uniunea Europeană care sunt mai puţin prietenoase faţă de România...

Nu, nu e. Şi eu v-am clarificat de mai multe ori. Nu e vorba de mai puţin prietenoase. Sunt interese diferite. Sunt interese diferite, da? Haideţi să vă dau un singur exemplu. Există politica agricolă comună, da? În momentul de faţă, majoritatea statelor membre îşi doresc o modificare a acestei politici agricole comune, adică o concentrare semnificativă pe dezvoltarea rurală şi mai puţin acela al plăţilor directe, a banilor care se duc direct la fermier. Poziţia României, aşa cum a fost exprimată de nenumărate ori, e menţinerea acestei politici agricole comune, mai mult sau mai puţin, aşa cum e în momentul de faţă. E clar că - şi sunt chestiuni fundamentale, nu vorbim de chestiuni de amănunt aici - şi atunci, sigur că în acest context, poziţiile fiind diferite, normal că există interese diferite între România şi diferite alte state membre.

Totuşi, a existat episodul recent cu Olanda, cu dezbaterea în cadrul Comisiei de afaceri europene din Camera Deputaţilor pe tema României.

Da. Vreţi să vă interpretez această chestiune?

Vă rog!

Haideţi să ne uităm, să ne ducem în spate, pentru că totdeauna istoria, în cazul de faţă istoria recentă, ne dă răspunsuri la anumite chestiuni.

În spate avem o scrisoare a ministrului olandez al afacerilor europene, trimisă la Comisie.

Nu, nu. Eu ziceam mult mai în spate. Nu la acea scrisoare, pe care eu am văzut-o şi care e o scrisoare nuanţată, sigur, inclusiv se face o vagă trimitere la o analiză asupra posibilităţii adoptării unei clauze de salvgardare în domeniul justiţiei.

Bun, dar eu mă duc mult mai în spate. Eu mă duc la momentul votului privind Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. Care credeţi că a fost parlamentul în care voturile "pentru" au fost cele mai puţine şi voturile "nu" au fost cele mai importante? Sigur, până la urmă a fost un vot pozitiv, dar ca număr de voturi au fost cele mai multe voturi contra aderării României şi Bulgariei, contra tratatului aderării României şi Bulgariei în 2007. Unde credeţi? V-am răspuns? Olanda. Da? Ştiţi cât a fost votul? 96 la vreo 59. Deci aproape 60 de voturi contra aderării României şi Bulgariei în 2007. Şi puteţi înţelege prin această poziţie, care a fost luată la momentul respectiv de Partidul Creştin-Democrat din Olanda şi poziţie care a rămas în continuare. Ştiţi cam care e tonul declaraţiilor? "V-am spus noi atunci! V-am spus noi când ne-am opus că e prematură aderarea României şi Bulgariei!". Asta reprezentând poziţii ale unui partid politic important, foarte important, din Olanda. Deci în sensul acesta trebuie s-o înţelegeţi. Trebuie s-o mai legaţi inclusiv de alte chestiuni. De exemplu de problematica lărgirii. Sunt ţări care sunt, ca să mă exprim de o manieră eufemistică, foarte puţin entuziaste privind viitoarele lărgiri ale Uniunii Europene. Nu numai cele legate de posibila aderare a Turciei, ci în general. Şi atunci, în contextul acesta, în momentul în care prezinţi aderarea României şi Bulgariei ca un eşec, ca fiind o aderare prematură, e normal că prin asta transmiţi mesajul foarte clar că viitoarele lărgiri trebuie să le facem cu maximă prudenţă şi cât mai târziu posibil. Deci, încă o dată, nu neapărat noi suntem vizaţi. Nu neapărat sunt ţări care au o problemă cu România, ci sunt, pur şi simplu, sunt interese distincte.

Vă mai dau încă un argument, foarte deschis. Pot vorbi mai deschis pentru că mă îndrept către finalul mandatului. În momentul în care s-a pus problema liberalizării sau nu a permiterii lucrătorilor din România şi Bulgaria să intre pe piaţa muncii din Marea Britanie, nu ştiu dacă mai ţineţi minte, dar a fost precedată de o campanie, extrem, extrem de virulentă, în special contra unora din România, în special contra României. E, chestiunea asta n-a fost făcută pentru că avea cineva ceva cu românii, nu, ci a fost făcută într-un anumit context politic, în care existau anumite dezbateri şi ca să spunem, chiar lupte, conflicte pe această chestiune şi până la urmă a prevalat, în urma acelei campanii, a prevalat opţiunea restricţionării pătrunderii lucrătorilor din România şi Bulgaria pe piaţa Marii Britanii, deşi în cazul celor care au intrat în 2004, această decizie nu a fost luată aşa, ci, dimpotrivă, a fost permisă, a fost liberalizată complet piaţa muncii din Marea Britanie. Deci, am vrut să vă dau exemplele astea ca să înţelegeţi că nu se pune problema de prieteni şi duşmani, ci se pune problema de interese diferite pe problematici diferite. Şi, uneori – haideţi să ne reamintim puţin şi cazul din Italia 2007-2008, uneori inclusiv chestiuni care trebuie analizate în context intern.

Suntem, totuşi, obiectul unei optici nefavorabile. Şi nu s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Credeţi că e un eşec de politică naţională?

Recunosc şi eu că România, în continuare, are un deficit important în ceea ce priveşte imaginea. Sunt multe lucruri care contribuie la această chestiune.

Aţi resimţit-o la Comisia Europeană?

Da. Nu numai că am resimţit-o. Haideţi să vă spun ceva. În fiecare zi, ca şi comisar primim un extras, un "press release", din toate statele membre, cu privire la articole referitoare la evenimente din România şi comisarul din Slovacia cu privire la Slovacia şi aşa mai departe. Am să vă spun că, de foarte multe ori, de foarte multe ori, tonul acestor articole este mai degrabă negativ şi nu pozitiv. Şi de multe ori constat că sunt în continuare percepţii rămase, dacă vreţi, stereotipuri de imagine, care se păstrează în continuare. Şi, sigur, de multe ori nu mi-a căzut deloc bine să constat acest lucru.

Deci e clar, există o problemă de imagine. E clar că aici trebuie făcut foarte serios, trebuie lucrat foarte serios pe diferite planuri. Nu este numai vorba de autorităţile centrale şi locale, dar e vorba, în general, de efortul întregii societăţi româneşti. Este o chestiune care va dura foarte mulţi ani.

Este foarte greu să schimbi percepţiile negative şi vreau să vă spun că aceste percepţii joacă un rol şi vor juca un rol. Şi vă spun: primul lucru, prima miză foarte serioasă a acestei chestiuni, sigur nu numai chestiunea de imagine, care reprezintă doar o parte, va fi aderarea la spaţiul Schengen. Şi vă spun, din momentul de faţă, aderarea la Spaţiul Schengen, prevăzută pentru 2011, va fi un examen extraordinar de dificil pe care România îl va înfrunta şi va fi confruntată cu probleme legate nu numai de securizarea frontierelor, ci multe alte probleme, poate unele colaterale, poate unele chiar puţin mai depărtate de subiect, care vor fi puse pe masă de către fiecare din statele membre. De ce? Pentru că aderarea la Schengen va fi obiectul unei decizii unanime. Deci va trebuie ca fiecare dintre statele membre, care sunt membre ale Spaţiului Schengen să spună da.

Eu vă spun de acum, vă menţionez faptul că va fi un examen extrem de greu şi unde această chestiune a deficitului de imagine va juca un anumit rol. De ce? Pentru că întotdeauna deficitul de imagine se reflectă la nivelul alegătorilor europeni, la nivelul cetăţenilor din diferite state membre şi percepţiile lor se transmit şi politicienilor din ţara respectivă. Şi atunci le va fi mai dificil să ia decizii favorabile în contextul în care percepţiile sunt negative. Cred că am fost suficient de explicit în ceea ce am vrut să spun. În momentul în care sunt fel de fel de conflicte, create de cetăţeni români în diferite state membre, şi nu vorbesc numai de Italia sau Spania, şi dispute legate de genul ăsta – să ne amintim numai anul trecut ce discuţii au fost în statele nordice şi în Irlanda şi aşa mai departe - chestiunile astea vor atârna greu, foarte greu, în ceea ce priveşte decizia de aderare la Spaţiul Schengen.

Sugeraţi că 2011 nu e o dată realistă pentru aderarea în Spaţiul Schengen?

Nu, nu. Eu am spus foarte clar: acesta trebuie să fie obiectivul nostru şi trebuie ca toate acţiunile, pentru că sunt eforturi foarte importante care trebuie să se realizeze din punctul de vedere al aderării la Spaţiul Schengen – eforturi financiare, eforturi umane, înzestrare cu echipament şi aşa mai departe – dar dincolo de asta trebuie să se pregătească, şi aceasta este ceea ce propun, nu ce sugerez, să se pregătească o strategie serioasă, foarte serioasă, pe nenumărate paliere, în ceea ce priveşte aderarea aceasta la Spaţiul Schengen. Vă dau numai un singur exemplu. Chestiunea care este foarte discutată este cea a românilor care comit infracţiuni pe teritoriul diferitelor state membre. În mod cert, opţiunea bilaterală şi negocierile bilaterale, nu numai la nivelul ministerelor de Externe, dar inclusiv la nivelul ministerelor de Interne, la nivelul ministerelor Justiţiei este absolut necesară pentru a preîntâmpina rezistenţe care pot să vină dispre reprezentanţii aparţinând acestor instituţii. Deci, ce spun, ce propun, este o strategie largă, nu numai de imagine – e parte a acestei strategii de pregătire a acelui moment care va reprezenta un pas în plus pentru integrarea noastră în Uniunea Europeană pentru că – trebuie s-o spunem foarte clar – încă nu suntem deplin integraţi în Uniunea Europeană pentru că încă nu suntem în zona euro, încă nu suntem în spaţiul Schengen, anumite politici comunitare nu sunt încă deplin, dacă vreţi, puse în aplicare în România, deci sunt paşi, integrarea va mai continua încă mulţi ani de acum încolo.

În ultimii doi ani, rapoartele CE pe tema mecanismului de cooperare şi verificare au menţionat, ce-i drept, în variante preliminare, o legătură între eforturile şi reforma în justiţie şi aderarea la Spaţiul Schengen. Se poate ca, în cele din urmă, Comisia să decidă să formalizeze şi să lase în varianta finală a raportului această conexiune?

Nu. Chestiunea s-a tranşat. Chestiunea s-a tranşat - deci mecanismul este independent şi nu este legat de chestiunea Schengen, nu este legat de spaţiul euro, nu este legat de alte chestiuni precum gestionarea fondurilor comunitare. Dar au fost dezbateri şi, aşa cum bine aţi sesizat, proiectul a făcut aceste lucruri.

Nu vreau să vă spun cât de complicat a fost ca variantele finale să nu mai aibă aceste chestiuni. Deci lucrurile sunt tranşate. Dar, pe de altă parte – încă o dată – decizia este unanimă, trebuie să fie unanimă. Deci, trebuie să ai fiecare stat membru de acord cu aderarea la Spaţiul Schengen şi nu este simplu. Sunt nenumărate probleme. Sigur, implicit reformele în domeniul sistemului judiciar şi a luptei împotriva corupţiei vor conta. Implicit, pentru anumite state membre. Şi au spus-o foarte clar. Sigur, nu explicit, dar implicit au transmis acest mesaj. Urmăresc, inclusiv în acest context, ce se întâmplă în justiţia românească, cum funcţionează, dacă se continuă eforturile în lupta împotriva corupţiei, şi multe alte chestiuni.

În vara lui 2008 făceaţi o declaraţie chiar după prezentarea raportului pe justiţie de la 23 iulie, în care spuneaţi că este foarte important pentru România ca următorul raport să formalizeze eliminarea mecanismului de cooperare şi verificare. Lucrul acesta nu s-a întâmplat. La acel moment Bulgariei îi erau tăiate fonduri, noi scăpam bine de acel raport, dar atrăgeaţi atenţia că este un pericol. Există în continuare un pericol?

Pericol în ce privinţă?

În ceea ce priveşte fondurile.

Nu. Deci, să fie foarte clar. V-am spus că în momentul de faţă lucrurile sunt clarificate. Mecanismul este complet independent, n-are niciun fel de legătură cu fondurile. Pe de altă parte, în niciun caz nu se poate exclude posibilitatea ca anumite fonduri să fie retrase României. Se întâmplă permanent, pentru fiecare dintre statele membre. Haideţi să vă dau un exemplu. Au fost efectuate plăţile pentru fermierii din agricultură, aşa numitele plăţi directe. În mod cert vor fi nişte corecţii. Cât de mari vor fi aceste corecţii rămâne de văzut. Că vor fi de nivelul a 5 milioane, că vor fi de nivelul a 25 de milioane de euro, bani pe care statul român va trebui să-i dea înapoi, asta rămâne de văzut. Dar în mod cert vor fi corecţii. Pe alte paliere sunt nenumărate state membre care trebuie să restituie bani. Unele au trebuit să restituie sume enorme, cum a fost cazul Greciei, peste jumătate de miliard de euro. Deci lucrurile acestea se întâmplă. Dar acestea nu sunt legate direct de faptul că funcţionează mai bine sau mult mai bine mecanismul judiciar. Dar sunt legate de anumite chestiuni. De exemplu, sistemul de achiziţii publice, mecanismul, întreaga procedură de achiziţii publice. Dacă acestea nu funcţionează bine, poate să creeze mari probleme. Motivul pentru care Greciei i-au fost retrase sumele alea importante de bani a fost tocmai faptul că legislaţia în domeniul achiziţiilor publice nu a funcţionat în regulă.

A fost transmisă spre analiză la Comisie mi se pare, la începutul acestei luni.

Da, au fost. În momentul de faţă lucrurile au avansat. Sunt multe lucruri clarificate. Mai sunt lucruri de amănunt care mai trebuie să fie clarificate. Eu vă dau anumite exemple. Nu numai legislaţia să fie bună, dar şi aplicarea să fie corectă. Chestiuni de genul ăsta sunt luate în calcul. Ajutorul de stat - în ce măsură ajutorul de stat este corect aplicat în conformitate cu legislaţia comunitară, inclusiv pentru acordarea fondurilor comunitare. Deci sunt câteva chestiuni care sunt analizate în detaliu şi care conduc până la urmă la o decizie de a imputa sau nu, anumite sume, fiecărui stat membru. Ca să concluzionez: nu este o legătură directă cu mecanismul de verificare şi cooperare, iar pe de altă parte se poate întâmpla oricând ca României, la fel ca altor state membre, să-i fie retrase sume - fie că vorbim de agricultură, fie că vorbim de politică regională şi aşa mai departe.

Urmează un raport pe tema fondurilor. Comisia Europeană trebuie să-l prezinte Parlamentului în urma unei solicitări a Parlamentului şi aş vrea să vă întreb ce anume va analiza CE şi dacă iarăşi ne aşteptăm la lucruri rele.

Nu. Raportul va fi probabil undeva la mijlocul lunii octombrie şi va fi un raport faptic, prezentând foarte clar situaţia existentă în momentul de faţă pentru toate zonele în cheltuirea fondurilor comunitare, nu numai fondul de post aderare, care vine în momentul aderării, ci şi cele de pre-aderare - ştiţi foarte bine că o serie întreagă de fonduri de pre-aderare continuă şi după momentul aderării. Deci va fi un tablou complet, dar faptic, asupra lucrurilor pozitive şi negative în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor comunitare. Deci nu mă aştept la un raport care să creeze discuţii politice pentru că el va fi faptic, dar va fi o imagine foarte clară - cum stă România, la fel ca şi Bulgaria, din punctul de vedere al cheltuielilor acestor fonduri.

Cu o notă de trecere?

Din toate evaluările pe care le am, şi vorbesc de România, nu de Bulgaria, imaginea este mai degrabă pozitivă - sigur, mai sunt probleme, în special în domeniul agriculturii - dar imaginea este pozitivă, lucrurile se mişcă, chiar şi pe zonele unde România n-a început să acceseze încă suficienţi bani există deja un număr de proiecte care pot să fie accesate, deci mă aştept la o imagine pozitivă, dar inclusiv cu elemente negative şi cu critici.

De exemplu, programul SAPARD - să ne reamintim că a fost suspendat pentru o perioadă de câteva luni bune - încă nu funcţionează deplin acele mecanisme impuse în acele IACS, în acordarea plăţilor directe încă mai sunt probleme, dar per global mă aştept la imagine mai degrabă pozitivă.