x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liberalii l-au decapitat pe Viorel Catarama

Liberalii l-au decapitat pe Viorel Catarama

07 Aug 2004   •   00:00

Viorel Catarama a fost radiat ieri de pe listele parlamentare ale PNL. Decizia a fost luata in Biroul Executiv urmand sa primeasca astazi girul Delegatiei permanente.

MIRELA IAMANDI

Vicepresedinte al organizatiei de Bucuresti, Catarama a fost "judecat" ieri in contumacie.

Motivele expulzarii, ridicate la sedinta din Bulevardul Aviatorilor, se refera la imaginea negativa pe care acesta o are din cauza implicarii in scandalul SAFI si faptul ca a fost atacat din nou in presa in ultima perioada. Desi i-au fost recunoscute meritele in viata liberala (el a refacut PNL din cenusa dupa ce partidul a ratat Parlamentul ), s-a apreciat ca prezenta lui Viorel Catarama pe liste ar putea afecta imaginea PNL.

AVOCAT. Singurul sau aparator a fost vicepresedintele Paul Pacuraru, care a pledat impotriva principiului aruncarii la lei a victimelor presei. "Cum tipa presa la unul il mancam si noi", le-a reprosat el, fara succes insa, colegilor sai.

Pe locul 1 al listelor senatoriale de Vaslui, in locul lui Catarama a urcat fostul ministru al privatizarii Valentin Ionescu.

LOCURI PENTRU PUR. Tot ieri, liberalii au dat forma finala a listelor ce vor fi puse pe masa sedintei de astazi, conform carora Stolojan va merge pe locul 1 la Camera - cu posibilitatea renegocierii insa cu PD - la presiunile Monei Musca, parlamentar care prefera sa se mute de pe lista de la Senat. Liderul PNL a evocat posibilitatea ca listele sa fie modificate in cazul semnarii unei aliante cu PUR.
×
Subiecte în articol: politic