x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liberalii vor mai multe femei în politică

Liberalii vor mai multe femei în politică

de Marius Gîrlașiu    |    19 Ian 2016   •   21:43
Liberalii vor mai multe femei în politică
Sursa foto: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Sub egida „Susțin echilibrul de gen în politică”, liberalii, în frunte cu copreședintele PNL Alina Gorghiu, au dezbătut inițiativa legislativă conform căreia la viitoarele alegeri locale și parlamentare femeile să ocupe 30% din locurile de pe listele electorale. Partidele care nu vor respecta această cerinţă ar putea fi sancţionate cu respingerea listelor de către Biroul Electoral Central.

„Știu că există reticență la acest proiect și admit că există bărbați care nu cred în cotele de gen. Vreau însă să vă încurajez să derulăm orice discuție în termeni de fairplay în politică și în societate. La sfârșitul acestei sesiuni am putea spune că avem în sfârșit normalitate în România”, a spus Alina Gorghiu. La dezbatere a participat și premierul Dacian Cioloș, care s-a declarat un adept al inițiativei și care a făcut deja un prim pas în susținerea acestui principiu. Săptămâna trecută, Guvernul a dat o hotărâre cu normele pentru finanțarea de la stat a partidelor politice. Printre acestea regăsim și principiul reprezentării feminine. Astfel, subvenția acordată partidelor politice este majorată proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de către candidaţii femei. Și dinspre Cotroceni semnalele sunt pozitive.

Prezent la dezbatere, șeful Administrației Prezidențiale, Dan Mihalache, a declarat că este o măsură bine venită: „Reprezentarea femeilor în politică e una foarte importantă, cu atât mai mult, cu cât s-a vorbit de schimbarea stilului de a face politică, de alte mentalităţi, alte practici. O schimbare a modului de a face politică înseamnă inclusiv o mai bună reprezentare a femeilor în spaţiul politic”.

Susţinere de la PSD
Cel mai probabil, PNL va găsi susținerea parlamentară pentru a trece cele două proiecte de lege care impun partidelor obigativitatea de a aloca doamnelor 30% din locuri pentru alegerile locale și parlamentare. În PSD există deja acest curent de opinie încă din toamna anului trecut, atunci când la Congresul femeilor social-democrate, Viorica Dăncilă a propus partidului ca, la viitoarele alegeri, listele PSD să conțină 30% reprezentare feminină. La momentul respectiv, conducerea partidului a fost de acord cu această propunere. Conform proiectului PNL, listele cu candidați care nu întrunesc această condiție vor fi invalidate de Biroul Electoral. Sunt însă și contestatari ai cotelor de gen impuse în politică. Aceștia consideră că ar fi afectată meritocrația prin impunerea unor cote obigatorii de reprezentare a femeilor în politică.

Alina Gorghiu reia o idee promovată în legislatura trecută de către deputatul PDL, Sulfina Barbu, însă fără succes. Conform proiectului propus de Barbu, partidele urmau să propună femei în cel puţin 40% dintre candidaţii în colegiile uninominale. În caz contrar, respectivul partid urma să piardă subvenţia de la buget. Proiectul nu a avut succes, democrat-liberala înregistrând un eşec în a impune cotele de gen şi în interiorul partidului său.
 

×