x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Lider maxim într-o ţară bananieră"

"Lider maxim într-o ţară bananieră"

28 Sep 2010   •   00:00

Liderul PNL, Crin Antonescu, l-a apreciat pe Vasile Blaga pentru "demisia de onoare", spunând că este "un om politic cu o anumită demnitate".

"Probabil că numai Emil Boc, dacă ar fi fost ministru la Interne, şi Traian Băsescu, premier, ar fi putut accepta să conducă un minister la serviciile căruia a renunţat primul-mi­­nistru", a spus Antonescu, adău­gând că Blaga nu avea altă soluţie decât să-i facă pe Boc şi Băsescu să-şi schimbe atitudinea faţă de Poliţie sau să-şi dea demisia.

El a pre­cizat că PNL este preocupat de ris­cul ca instituţii esenţiale ale statului să fie decredibilizate şi angrenate într-un proces de disoluţie. "E clar că ce se petrece la MAI şi în instituţiile po­li­tice şi admi­nistrative ale României arată o criză fără precedent, un fe­no­men de di­soluţie a autorităţii, precum şi faptul că România nu are premier şi nu are Gu­vern. Suntem în situa­ţia în care ne asemănăm cu o re­pu­blică ba­na­nie­ră, în care liderul ma­xim Traian Bă­­sescu modifică legi, des­fiin­ţează in­stituţii fundamentale ale sistemului de ordine publică, destituie şi de­mi­sionează funcţie de buna sau proas­­ta sa dispoziţie", a spus liderul PNL.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat la rândul său că numirea senatorului PDL Traian Igaş ca mi­nistru al Internelor în locul lui Vasile Blaga a fost determinată strict de "războiul" dintre Traian Băsescu şi "grupările" din PDL.

Ponta a afirmat că PDL a procedat la schimbarea lui Vasile Blaga de la MAI la fel cum a procedat cu schimbarea lui Sebastian Vlădescu de la Ministerul Finanţelor. "Nu îi plâng nici pe Vlădescu, nici pe Blaga, dar la fel ca la Ministerul Finanţelor, şi la Interne PDL a făcut schimbări numai din perspectiva războiului dintre grupările din partid. Dacă schimbi caii la mijlocul dealului, nu ar trebui să te miri când dai cu căruţa în şanţ. Cu atât mai mult cu cât schimbi caii mai mari cu cai mai mici", a spus Ponta.

Liderul PSD a criticat faptul că "răz­boiul" dintre Traian Băsescu şi Vasile Blaga se duce atacând instituţiile statului. "Nu este vina nici a Ministerului de Interne, nici a poliţiştilor sau jandarmilor că Traian Băsescu vrea să scape de Vasile Blaga. Este un gest de iresponsabilitate din partea amândurora şi este foarte clar că soluţia corectă ar fi fost demisia lui Traian Băsescu şi, inevitabil, a celui care îl reprezintă la Palatul Victoria, Emil Boc", a declarat Ponta.

×
Subiecte în articol: politic