x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liderul eurodeputaților PSD: România riscă respingerea PNRR de către Comisia Europeană

Liderul eurodeputaților PSD: România riscă respingerea PNRR de către Comisia Europeană

09 Mar 2021   •   17:44
Liderul eurodeputaților PSD: România riscă respingerea PNRR de către Comisia Europeană

România riscă respingerea Planului Național de Redresare și Reziliență de către Comisia Europeană, avertizează liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica, scrie Mediafax.

„E nevoie urgentă de consultări privind Planul Național de Redresare și Reziliență, cu Parlamentul Național, autoritățile locale, sindicatele, patronatele și societatea civilă, în vederea stabilirii obiectivelor de investiții. România riscă respingerea Planului pe care Guvernul intenționează să-l depună în ultimul moment, fără consultări și pârghiile necesare de control”, atenționează Dan Nica.

Liderul Delegației PSD din Parlamentul European cere respectarea de către Guvernul României a obligației privind procesul de consultare pentru Planul de Redresare și Reziliență, așa cum prevede regulamentul european ce stă la baza alocării și utilizării acestor fonduri.

”Planul Național trebuie să respecte obiectivele minime impuse de Comisia Europeană în planul climatic și al digitalizării. Trebuie pregătite din timp grilele aferente proiectelor precum și criteriile de evaluare, conform Regulamentului Financiar al Uniunii Europene, pentru a nu risca respingerea sa de către Comisie pentru lipsă de transparență, predictibilitate și control”, adaugă Nica.

În cadrul conferinței online organizate de Institutul Aspen România pe tema ”Planul Național de Redresare și Reziliență și oportunitățile pentru sectorul privat în Noua Economie”, Dan Nica a pledat pentru ca banii europeni ”să genereze un echilibru durabil între investiții și reforme structurale, prin stimularea creșterii economice și armonizarea decalajelor regionale existente”.

×
Subiecte în articol: psd dan nica PNRR Comisia Europeana