Liderul grupului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a susţinut marţi seară că grupul liberalilor europeni va sprijini partidul condus de Crin Antonescu în alegerile parlamentare din acest an.
Acesta a subliniat faptul că, în opinia sa, grupul PPE din Parlamentul European "repetă greşelile trecutului" sprijinindu-l pe preşedintele Traian Băsescu.
"Am avut, în cadrul reuniunii grupului, o discuţie foarte deschisă pe tema situaţiei politice din România, din ultimele luni. Sperăm că, la alegerile din 9 decembrie, USL şi mai precis PNL să câştige alegerile, aşa cum au făcut-o şi la alegerile locale. ştiu ce spun când spun că PPE-ului nu îi place acest lucru. PPE nu este de partea cea bună în lupta pentru apărarea valorilor europene. Nu este prima dată. Au mai făcut-o atunci când l-au susţinut pe Berlusconi sau pe Viktor Orban, iar acum sunt de partea preşedintelui Băsescu. Cred că repetă greşelile trecutului. Se dau de partea cui nu trebuie. Urăm PNL-ului mult succes. Noi îi vom susţine în această campanie electorală foarte importantă", a spus acesta.
Verhofstadt s-a referit şi la faptul că şi reprezentanţii PPE se află în aceste zile la Bucureşti. "Se pare că avem competitori", a arătat el.