x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liderul UDMR cere demiterea celor vinovați de tergiversarea achiziționării tabletelor

Liderul UDMR cere demiterea celor vinovați de tergiversarea achiziționării tabletelor

de Ion Alexandru    |    03 Sep 2020   •   12:30
Liderul UDMR cere demiterea celor vinovați de tergiversarea achiziționării tabletelor

Kelemen Hunor, președintele UDMR, susține că toată conducerea Oficiului Național al Achizițiilor Centralizate (ONAC) trebuie demisă. În opinia sa, “este inacceptabil ca, în decurs de o jumătate de an, să nu se finalizeze licitațiile pentru achiziționarea dispozitivelor electronice necesare elevilor”.

“Demiterea este primul pas, dar nu rezolvă nimic. Pentru mine este inacceptabilă situaţia să nu reuşeşti în şase luni de zile să achiziţionezi nişte instrumente pentru profesori şi pentru copii. Toate ţările din jur, toate ţările din Uniunea Europeană au reuşit, nu trebuie să inventezi apa minerală, trebuie să te uiţi cum au făcut alţii şi să faci la fel”, susține Hunor. Acesta este de părere că “la noi, fiecare doreşte să facă ceva extraordinar, ceva nou, ceva complicat, fiindcă ne plac lucrurile complicate şi de aceea eu cred că demiterea nu va rezolva nimic până în 14 septembrie. Dar e primul pas. Rămâne de văzut ce se va întâmpla. E decizia Guvernului”.

Declarația liderului UDMR vine în contextul în care ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat, la începutul acestei săptămâni, că i-a solicitat premierului Ludovic Orban demiterea preşedintelui ONAC, Cornelia Nagy. Șeful Executivului şi-a exprimat, la rândul său, nemulţumirea cu privire la modul în care s-au derulat unele proceduri de licitaţie, inclusiv cea pentru tablete destinate elevilor.

×