Ştampile dispărute, buletine de vot încurcate între colegii, reclamaţii de mită electorală sau panouri electorale distruse, au fost sesizările trimise, ieri, de la primele ore ale dimineţii, la BEJC nr.14 Constanţa.
Imediat după deschiderea secţiilor de votare, au început să curgă plângerile din toate părţile şi de la aproape toate formaţiunile politice. Cele mai multe au ajuns în atenţia poliţiei sau procurorilor de care va depinde soluţionarea şi stabilirea veridicităţii celor prezentate. Procesul electoral a fost întrerupt temporar în două secţii de votare din Constanţa şi localitatea Oltina. În prima situaţie, alegătorii au constatat că buletinele de vot repartizate aparţineau altui colegiu de la Camera Deputaţilor decât cel stabilit, iar voturile celor zece alegători care îşi exprimaseră dreptul electoral, au fost anulate. În comuna Oltina, preşedintele secţiei de votare riscă să fie cercetat pentru neglijenţă în serviciu după ce ştampila de control a dispărut. Nu au lipsit nici reclamaţiile de autobuze care au transportat alegătorii la secţia de votare şi care aşteptau şi o răsplată bănească. În următoarele zile, poliţiştii şi procurorii vor avea mult de lucru pentru a lămuri toate aspectele sesizate într-un proces electoral nou pentru votul uninominal, dar care la Constanţa a părut să agite toate partidele implicate.
Citește pe Antena3.ro