x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lucian Croitoru, premier de paie pentru Emil Boc

Lucian Croitoru, premier de paie pentru Emil Boc

de Adriana Duţulescu    |    16 Oct 2009   •   00:00
Lucian Croitoru, premier de paie pentru Emil Boc
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Planul lui Băsescu: PD-L să rămână la Palatul Victoria cu orice preţ. Băsescu a refuzat-o pe Monica Macovei, propunerea PD-L pentru şefia Guvernului. PD-L negociază cu UDMR să susţină strategia prezidenţială.



După ce au eşuat în planurile lor de a determina respingerea moţiunii de cenzură, liderii PD-L şi Traian Băsescu au încercat să se replieze şi să refacă strategia de supravieţuire la guvernare. Principalul obiectiv al strategiei de la Cotroceni vizează păstrarea în funcţie a actualului Guvern demis până la alegerile prezidenţiale, astfel încât toată armata pedelistă din teritoriu să nu piardă accesul la resursele financiare şi de putere ale statului şi PD-L să fie cel care organizează alegerile prin controlul asupra Ministerului Administraţiei şi Internelor. Pentru atingerea acestui scop, şi anume perpetuarea PD-L la Palatul Victoria, democrat-liberalii marşează pe două idei. Surse din conducerea PD-L au explicat pentru Jurnalul Naţional că "toate jocurile sunt făcute în conformitate cu interesele de candidat ale lui Traian Băsescu", având la dispoziţie următoarele variante: noul premier desemnat, Lucian Croitoru, ar putea să propună formarea unui Guvern cu miniştri PD-L şi să vină în faţa Parlamentului după ce, la negocieri, ar obţine voturile UDMR şi ale unui număr (deja clasic) de trădători din PSD şi PNL. Dacă trece de vot, acest Guvern ar asigura prezenţa PD-L la Palatul Victoria în momentul-cheie al organizării alegerilor. Dacă pică, până la refacerea unui alt Cabinet, actualul Executiv condus de Emil Boc rămâne oricum pe funcţie. A doua variantă se referă la misiunea încredinţată lui Croitoru de a începe negocieri cu toate partidele pentru a forma un Guvern de uniune naţională, pornind de la împărţirea ministerelor în funcţie de reprezentarea lor în Parlament: 7 ministere la PD-L, 7 la PSD, 3 la PNL şi 2 la UDMR. Această formulă pleacă de la premisa că negocierile politice pe marginea împărţirii ministerelor se vor prelungi atât de mult, încât procedurile vor tergiversa şi, de asemenea, actualul Cabinet Boc va rămâne pe funcţie cât mai multă vreme. De altfel, proaspăt desemnatul premier Croitoru nu s-a grăbit să invite partidele la negocieri, pretextând că "nu are timp".

MONICA MACOVEI, AL DOILEA REFUZ AL LUI BĂSESCU
Deşi se chinuieşte să îi ţină la guvernare, Traian Băsescu a ţinut să îi umilească pe liderii PD-L, după ce a fost scos din sărite că Emil Boc, Vasile Blaga, Adriean Videanu şi Radu Berceanu nu au fost în stare să-şi ţină promisiunea de a cumpăra suficiente voturi de la liberali şi social-democraţi pentru a determina respingerea moţiunii de cenzură. Cursul umilinţelor a fost început marţi seară, când, la Cotroceni, Băsescu a refuzat scurt şi tăios propunerea ca Emil Boc să fie nominalizat din nou premier după ce de-abia picase la vot în Parlament. A doua umilinţă a fost înghiţită tot de Emil Boc, când a primit pe SMS, la fel ca şi ceilalţi lideri ai partidului, de la Cotroceni, numele lui Lucian Croitoru drept favorit al lui Traian Băsescu pentru funcţia de prim-ministru. Asta se întâmpla miercuri după-amiază, când acelaşi Băsescu vorbea la conferinţa de presă de la Cotroceni despre faptul că nu este de acord cu un premier tehnocrat şi că aşteaptă de la PD-L o nominalizare, acesta fiind partidul care a câştigat alegerile şi care are astfel dreptul de a da şeful Guvernului. De aceea, liderii PD-L au făcut ieri dimineaţă un simulacru de şedinţă la sediul din Modrogan, desemnând un candidat-fantomă pentru funcţia de prim-ministru. Surse din conducerea PD-L au declarat pentru Jurnalul Naţional că acest candidat a fost Monica Macovei. Numele propus de PD-L a fost respins pentru a doua oară de Traian Băsescu, pentru ca acesta să aibă un pretext pentru a spune în declaraţia oficială că a sacrificat dorinţa propriului partid, preferând să desemneze un premier independent. Tot obrajii lui Emil Boc au fost ţinte pentru palmele prezidenţiale atunci când, în declaraţie, şeful statului a ţinut să precizeze că Emil Boc a fost de-abia a treia sa opţiune pentru şefia Guvernului în decembrie 2008, după ce Croitoru şi Stolojan au refuzat propunerile sale.

PLANURILE LUI BĂSESCU DEPIND DE UDMR

Planurile PD-L depind din nou de voturile UDMR şi de cele disponibile pe piaţa "trădătorilor" din Parlament.

Miercuri noaptea au avut loc din nou alte negocieri între democrat-liberali şi liderii UDMR. Lideri care la ora prânzului semnau alături de PSD, PC şi PNL acordul de sprijin pentru desemnarea lui Klaus Johannis ca prim-ministru. În cadrul negocierilor, liderii PD-L le-au propus din nou udemeriştilor să susţină în Parlament un Cabinet minoritar, condus de un premier independent (Croitoru), urmând ca după alegerile prezidenţiale Uniunea să primească un număr de portofolii în Executiv. Cealaltă variantă pusă pe masă a fost aceea a unui Guvern de uniune naţională pe sistemul 7-7-3-2.Surse din conducerea PD-L susţin că UDMR a acceptat să participe la negocierile ulterioare cu noul premier desemnat şi să nu se agaţe de acordul semnat cu partidele de opoziţie. De altfel, preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat ieri că Uniunea va participa la negocieri cu premierul desemnat Lucian Croitoru, pentru că "trebuie restabilit echilibrul politic pentru depăşirea crizei". Kelemen Hunor a declarat că dacă Lucian Croitoru va solicita, UDMR va discuta cu acesta. El a apreciat că în acest moment, în afară de "dialog şi înţelepciune", nu există ieşire din criza politică declanşată prin formarea, în 2008, a coaliţiei PSD-PD-L. Kelemen Hunor a mai spus că UDMR va dialoga în continuare cu toate partidele politice şi a precizat, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că nu există o coaliţie a opoziţiei. Potrivit lui Kelemen Hunor, singura coaliţie a opoziţiei s-a format în jurul lui Klaus Johannis, restul acţiunilor fiind separate.

Băsescu, responsabil de criza politică

Aproape jumătate din români se declară de acord cu nominalizarea lui Klaus Johannis pentru funcţia de premier, în condiţiile în care 82% din populaţie consideră că suntem într-o criză politică de a cărei declanşare este văzut ca vinovat principal Traian Băsescu.

Conform unui sondaj CCSB, majoritatea românilor (82%) consideră că există o criză politică, dintre care 31% îl consideră responsabil pe Traian Băsescu, iar 15% indică întreaga clasă politică drept responsabilă. Pentru 9% din subiecţi, PD-L este responsabil pentru actuala criză politică, în timp ce pentru 8% PSD are această vină. O rezolvare a crizei, văzută de 20% din respondenţi, este formarea unui guvern de tehnocraţi care să fie condus de un prim-ministru independent, în timp ce 9% din subiecţi optează pentru un guvern de uniune naţională. Întrebaţi în ce măsură sunt de acord cu noua majoritate parlamentară PSD+PC, PNL şi UDMR, 35% răspund "da" , dintre care 21% se declară oarecum de acord şi 14% total de acord, în timp ce 28% răspund "nu", dintre care 13% se declară oarecum împotrivă şi 15% total împotrivă. La această întrebare însă 37% din subiecţi au ales să nu răspundă sau nu au ştiut ce să răspundă. Cât priveşte propunerea acestei majorităţi pentru funcţia de premier, Klaus Johannis, 45% din subiecţi au spus că sunt de acord cu această nominalizare, din aceştia 26% spunând că sunt oarecum de acord, iar restul de 19% declarându-se total de acord. Împotriva acestei propuneri s-au pronunţat 24% din subiecţi, partajaţi astfel: 13% s-au declarat total împotriva nominalizării lui Johannis, iar 11% oarecum împotrivă. La această întrebare, 33% din respondenţi nu au răspuns. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 871 de persoane la data de 14 octombrie, având o marjă de eroare de 3,4%. (Aniela Nine)

"Toate jocurile sunt făcute în conformitate cu interesele de candidat ale lui Traian Băsescu"
surse din PD-L

×
Subiecte în articol: politic emil boc