x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban, declarație șoc după consultările cu Pro România: „Sincer, nici nu mi-aş dori să guvernez alături de Victor Ponta”

Ludovic Orban, declarație șoc după consultările cu Pro România: „Sincer, nici nu mi-aş dori să guvernez alături de Victor Ponta”

23 Oct 2019   •   13:19
Ludovic Orban, declarație șoc după consultările cu Pro România: „Sincer, nici nu mi-aş dori să guvernez alături de Victor Ponta”

Ludovic Orban a făcut o serie de declaraţii după negocierile cu Pro România, în urma cărora Victor Ponta a spus că partidul său nu va susţine Guvernul PNL. 

"Dacă astăzi unul dintre partidele care au votat moţiunea de cenzură preferă să rămână alături de Viorica Dăncilă, este problema acelui partid, nu este problema noastră.

În ceea ce ne priveşte, vom purta negocieri cu toţi ceilalţi parteneri politici. Formula de guvern este una care a fost agreată şi acceptată prin intermediul unor înţelegeri politice negociate care vor fi supuse ratificării BPN al PNL şi al celorlalte formaţiuni politice cu care avem aceste înţelegeri. Sincer, nici nu mi-aş dori să guvernez alături de Victor Ponta", a declarat Ludovic Orban.

Antena3

×
Subiecte în articol: ludovic orban