x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban: Depunem proiectul de abrogare a legii recursului compensatoriu

Ludovic Orban: Depunem proiectul de abrogare a legii recursului compensatoriu

21 Ian 2019   •   17:44
Ludovic Orban: Depunem proiectul de abrogare a legii recursului compensatoriu

PNL depune luni, în Parlament, proiectul de abrogare a legii recursului compensatoriu, a anunţat preşedintele partidului, Ludovic Orban.

"Am stabilit astăzi să depunem proiectul de lege privind abrogarea Legii 169 privind recursul compensatoriu, însoţit de asemenea de o serie de modificări ale Codului penal privitoare la modalitatea de liberare înainte de termen pentru a mări, practic, durata detenţiei, în special pentru infracţiunile comise cu violenţă", a afirmat Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

El a spus că trebuie găsită o soluţie imediată la această problemă.

"De 2 ani de zile PSD-ALDE guvernează pentru infractori sau pentru cei care urmează să fie condamnaţi. (...) Au creat un fenomen social, au pus în pericol viaţa şi integritatea şi avutul personal al fiecărui cetăţean, eliberând înainte de termen aproape 14.000 de deţinuţi, dintre care foarte mulţi au recidivat şi au comis infracţiuni împotriva cetăţenilor români", a adăugat Orban. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban