Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, 9 noiembrie, că închiderea piețelor în spații închise s-a decis deoarece în aceste locuri gradul de conformare la măsurile de protecție sanitară era cel mai mic.
Pe de altă parte, șeful Executivului a menționat că măsura este una temporară și că se caută soluții pentru a permite funcționarea în continuare a piețelor.
„De ce am luat măsura aceasta? Pentru că orice om care a urmărit imagini la televizor, dar noi ştim din raportări că în aceste pieţe închise gradul de conformare la măsurile de protecţie sanitară era cel mai mic. În aceste pieţe, foarte mulţi dintre cei care se duc la piaţă, atât cumpărătorii, clienţii şi mulţi dintre cei care vând marfa sunt persoane mai în vârstă, persoane care sunt expuse unui risc mai mare de a dezvolta forme severe ale coronavirusului. Este o măsură temporară, este o măsură care urmăreşte să apere sănătatea oamenilor şi noi vom lua măsurile astfel încât să nu fie afectaţi producătorii autohtoni şi cei care sunt obişnuiţi să cumpere din pieţe să aibă în continuare posibilitatea să cumpere produse proaspete din pieţe", a explicat Orban, la sediul PNL.
Orban a precizat că supermarketurile au rămas deschise pentru că gradul de conformare privind respectarea măsurilor este mult mai mare, în contextul în care „sunt sisteme de ventilație, sunt sisteme prin care s-a asigurat respectarea măsurilor”.
Orban a arătat că a discutat cu peste 100 de primari de municipii şi oraşe şi că a solicitat fiecărui prefect să organizeze duminică întâlniri cu edilii, cu reprezentanţii autorităţilor locale implicaţi în pregătirea măsurilor pentru a permite funcţionarea pieţelor în continuare.
„Practic, am luat decizii care vizează câteva domenii, cum este decizia de a suspenda o perioadă de timp funcţionarea activităţilor în pieţe închise. Aceste decizii sunt urmate de o acţiune constantă şi de un efort atât al nostru, cât şi al primarilor pentru a permite producătorilor români să aibă unde să-şi desfacă marfa, prin amenajarea de spaţii deschise, prin realizarea de pieţe volante, astfel încât să permitem producătorilor români să poată să-şi desfacă marfa în continuare şi celor care sunt obişnuiţi să cumpere produse proaspete, autohtone, de la piaţă, să poată să cumpere în continuare", a spus premierul.