x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban: În ceea ce priveşte legea bugetului de stat şi legea asigurărilor sociale, Guvernul se va întruni într-o şedinţă în cursul acestei seri

Ludovic Orban: În ceea ce priveşte legea bugetului de stat şi legea asigurărilor sociale, Guvernul se va întruni într-o şedinţă în cursul acestei seri

de Georgiana Oprea    |    22 Feb 2021   •   15:52
Ludovic Orban: În ceea ce priveşte legea bugetului de stat şi legea asigurărilor sociale, Guvernul se va întruni într-o şedinţă în cursul acestei seri
Sursa foto: Lucian Alecu

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că Guvernul se va reuni în ședință luni pentru a adopta forma finală a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.

Orban a precizat că, cel mai probabil, cele două legi vor ajunge marți în Parlament.

„În ceea ce priveşte legea bugetului de stat şi legea asigurărilor sociale, Guvernul se va întruni într-o şedinţă în cursul acestei seri pentru a adopta forma finală, după avizul Consiliului Legislativ. Se ştie că a venit abia în cursul zilei de astăzi avizul Consiliului Legislativ şi, procedural, chiar dacă nu există o modificare a legii bugetului de stat în urma avizului Consiliului Legislativ, trebuie practic adoptat bugetul în urma avizului Consiliului Legislativ. Cel mai probabil, legea bugetului de stat şi legea asigurărilor sociale de stat vor fi trimise în cursul zilei de mâine către Parlament, imediat ce vor ajunge la Parlament. Împreună cu doamna Anca Dragu, preşedintele Senatului, vom decide convocarea Birourilor permanente reunite pentru stabilirea calendarului de dezbatere a celor două legi extrem de importante pentru România", a spus Orban, la Parlament, după şedinţa coaliţiei de guvernare.

Acesta a mai adăugat că amendamentul privind călătoriile pentru studenți nu vizează legea bugetului de stat.

Orban a precizat că liberalii vor susține legea bugetului de stat și legea asigurărilor sociale de stat în forma adoptată de Guvern. De asemenea, președintele PNL a afirmat că toți parlamentarii coaliției de guvernare și cei din grupul minorităților naționale vor fi mobilizați, astfel încât bugetul să treacă de Parlament.

„Acest buget este un buget care trebuie să pună bazele unei relansări economice a României, asigurării unei creşteri economice rapide care, în perspectivă, să permită creşterea veniturilor pentru români, indiferent din ce categorie socio-profesională sunt, pe baze economice reale. În acest buget avem cel mai mare buget de investiţii care a fost alocat vreodată, peste 60 de miliarde vor fi alocaţi pentru investiţii, în acest buget ne-am promis un obiectiv ambiţios de a creşte semnificativ absorbţia fondurilor europene", a spus Orban.

×