x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban: PNL nu vrea să facă un nou guvern

Ludovic Orban: PNL nu vrea să facă un nou guvern

15 Dec 2018   •   08:45
Ludovic Orban: PNL nu vrea să facă un nou guvern

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a afirmat vineri, la Alba Iulia, că în opinia sa, în cazul căderii Guvernului, cea mai bună soluţie ar reprezenta-o alegerile anticipate, dat fiind faptul că, a susţinut acesta, opţiunile politice s-au modificat "dramatic" faţă de decembrie 2016.

"Obiectivul nostru fundamental este să dărâmăm acest guvern (prin moţiune de cenzură - n.r.). Orice formulă de guvernare care se va forma, evident că vom susţine cea mai bună formulă care este din punctul nostru de vedere şi care, evident, poată să beneficieze de sprijinul unei majorităţi parlamentare. Deşi eu vă spun că cea mai bună soluţie pentru România în cazul căderii guvernului este reîntoarcerea la popor, pentru că opţiunile politice s-au modificat substanţial. Dramatic s-au modificat în raport cu opţiunile politice care au fost exprimate la alegerile din decembrie 2016. Şi, de regulă, când se întâmplă aşa ceva în democraţiile normale din lumea asta, se ajunge la alegeri anticipate pentru a reseta practic Parlamentul", a declarat liderul PNL.

Sursa: Antena3

×
Subiecte în articol: ludovic orban pnl