x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Macovei, acuzată că a dat buzna arhiva SIPA

Macovei, acuzată că a dat buzna arhiva SIPA

de Monica Stoica    |    08 Iun 2018   •   11:46
Macovei, acuzată că a dat buzna arhiva SIPA
Sursa foto: Genevieve ENGEL

Concluzia comisiei parlamentare de anchetă pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticoruptie este că ministrul Justiţiei din 2005-2006, Monica Macovei, a încălcat legea, a anunţat preşedintele Comisiei, senatorul PSD Viorel Salan.

Comisia parlamentară a investigat dacă din arhiva SIPA au fost copiate ilegal documente confidenţiale despre viaţa privată a magistraţilor. Ministerul Justiţiei, Tudorel Toader a anunţat în 2017 că s-au strecurat “vizitatori” care nu dispuneau de certificate ORNISS în arhiva SIPA, dar și că peste 3.000 de pagini din dosarele SIPA au fost multiplicate la xerox. „Sunt relevante activităţile care vizează pătrunderea în spaţiile DGPA în ianuarie 2005 a ministrului Justiţiei de la acea vreme, care erau spaţii operative, nicidecum nu era constituită arhiva. Arhiva se constituie abia în 2006, după emiterea HG. Chiar şi scoaterea anumitor documente operative care sunt restituite după două săptămâni la DGPA”, a declarat Salan. Pe de altă parte, deputatul PNL Gabriel Andronache spune că această comisie a fost „doar un pretext de a identifica eventuale motive în scopul acuzării ministrului de Justiţie din perioada 2005 – 2006” şi nu şi-a realizat scopul formal pentru care a fost înfiinţată, pentru că întreaga activitate s-a concentrat strict pe modul în care s-a gestionat arhiva, deşi scopul era acela de a identifica motivele de desfiinţare a acestei direcţii.

Andronache a afirmat şi că va recomanda plenului celor două Camere ale Parlamentului să desfiinţeze această comisie înainte de prezentarea raportului şi să procedeze la înfiinţarea alteia, care să evalueze situaţiile de poliţie politică "derulate de fosta SIPA în perioada 2001 - 2004".

 

×
Subiecte în articol: monica macovei arhiva sipa