EDITIA a II-a
Premierul Adrian Nastase i-a adresat ieri o scrisoare deschisa lui Victor Orban, presedintele Aliantei Civice Ungare (FIDESZ), reprosandu-i fostului premier ungar mesajele nationaliste transmise la Tabara de Vara de la Tusnad.
"Nu vreau sa creez impresia ca Romania ar avea merite, in timp ce altii ar avea lipsuri, dar sunt dezamagit sa constat limbajul confruntational, nationalist al mesajelor dumneavoastra de la Tusnad desi astazi, in Romania, indiferent de etnie, oamenii dialogheaza pasnic si deschis, gandesc in spirit European", se arata in scrisoare, amintindu-se de faptul ca ultimele rapoarte ale Comisiei Europene scot in evidenta faptul ca Romania indeplineste criteriul politic, inclusiv in ceea ce priveste protectia minoritatilor nationale. "Sunt profund mahnit sa constat radicalismul discursului dumneavoastra, negarea normalitatii si armoniei etnice din Romania", spune Nastase in scrisoare.
MOTIV. In timpul dezbaterii organizate in ultima zi a Universitatii de Vara Balvanyos de la Baile Tusnad, Viktor Orban le-a cerut maghiarilor sa se organizeze pentru a obtine autonomia, afirmand ca in urmatorii 15-20 de ani nu va mai exista un asemenea context favorabil dezideratului autonomiei. (Camelia Ionescu)
Citește pe Antena3.ro