x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Marcel Ciolacu a criticat demiterea lui Streinu-Cercel: Politrucii PNL nu suportă specialiștii

Marcel Ciolacu a criticat demiterea lui Streinu-Cercel: Politrucii PNL nu suportă specialiștii

24 Apr 2020   •   15:42
Marcel Ciolacu a criticat demiterea lui Streinu-Cercel: Politrucii PNL nu suportă specialiștii

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a criticat demiterea lui Adrian Streinu-Cercel, prin intermediul unei postări pe contul său de Facebook. 

„Politrucii PNL nu suportă specialiștii care spun adevărul! De asta a fost demis profesorul Streinu-Cercel!

Citeam mai devreme în presă că Statul NewYork și Austria au finalizat deja testarea prin sondaj a populației. Au date exacte acum și știu cum să planifice reîntoarcerea la activitate și relansarea economiei!

La noi, profesorul Streinu-Cercel- cel care a propus testarea prin sondaj, tocmai a fost demis. Nu pentru că i s-ar reproșa ceva în activitatea sa de specialist. Ci pentru că, în urmă cu trei luni, atunci când toată lumea – mai puțin președintele Iohannis și PNL! - era speriată de ce urma să vină, Streinu-Cercel a propus un plan de măsuri, un plan ce nu s-a aplicat vreodată, deci fără urmări.

Mai mult, inclusiv public, i s-a reproșat delictul de opinie, deoarece același profesor Streinu-Cercel a avut curajul să le-o spună verde-n față că în România nu se testează! Nu pentru că nu am avea capacitate, ci pentru că Guvernul NU VREA! De asta l-au și înlocuit cu o persoană care a spus că statul român testează și așa prea mult.

Mistificarea de la cel mai înalt nivel o cred doar cei care au făcut-o! Sunt sigur că oamenii au văzut singuri adevărul. La fel, cum am văzut că, în #Românianormală condusă de liberali, specialiștii încurcă.

Pentru că specialiștii nu fac jocul unui guvern de paie, incompetent și de rea-credință, pentru că specialiștii au curajul să spună adevărul, pentru că specialiștii nu pot fi controlați! Și, de aceea, trebuie înlocuiți cu politruci...”, a scris Marcel Ciolacu.

Politrucii PNL nu suportă specialiștii care spun adevărul! De asta a fost demis profesorul Streinu-Cercel! Citeam mai...

Publicată de Marcel Ciolacu pe Vineri, 24 aprilie 2020

Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea comisiei științifice anti-COVID din Ministerul Sănătății după publicare unui document care prevedea izolare persoanelor de peste 65 de ani, în contextul epidemiei de coronavirus. În locul său a fost numită Adriana Pistol, directoarea Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP.

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu adrian streinu-cercel