x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Marcel Ciolacu anunță o nouă moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății

Marcel Ciolacu anunță o nouă moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății

12 Apr 2021   •   12:23
Marcel Ciolacu anunță o nouă moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății
Sursa foto: Hepta

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că social-democrații vor depune, luni, o nouă moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Am discutat astăzi în Biroul Polițic Național despre situația absolut revoltătoare de la Spitalul Foișor. Am decis ca astăzi să depunem o nouă moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății. Ținând cont de gravitatea situației, cerem Biroului Permanent al Camerei Deputaților ca în această săptămână să fie dat votul pe această moțiune simplă. (…) Să ieși și să spui că pacienții externați din spitalul Foișor erau fericiți ne demonstrează că este gol atât la cap, cât și în inimă. Nu poți susține în fața românilor care au văzut acele imagini că pacienții care erau evacuați erau fericiți.”, a afirmat Marcel Ciolacu.  

De asemenea, președintele PSD a afirmat că ministrul Vlad Voiculescu este responsabil de tot ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă cu gestionarea pandemiei.

„Nu se fac teste, a întrerupt testarea și în școli, mortalitatea a ajuns pe locul 10 mondial în România. Poate domnul Cîțu, prim-ministrul României, își dorește să ajungem pe primul loc, doar asta ar justifica menținerea în continuare a domnului ministrul Vlad Voiculescu.”, a spus Marcel Ciolacu.

Acesta a mai precizat că așteaptă să vadă dacă grupul minorităților sau UDMR îl vor mai susține pe Blad Voiculescu în fruntea Ministerului Sănătății.  

×