„Ca să ieșim din această logică, România nu este singulară în ceea ce se întâmplă acum în lume, și mai ales în UE. Am văzut și în Germania, s-au mărit pensiile, nu a fost atât de mare discuția. Este normal să se mărească pensiile pentru că nu îi putem lăsa pe cei cu veniturile mici și pe pensionari, și nu este o pomană, este un drept al dânșilor, să ducă în spinare toată această perioadă complicată”, afirmă Marcel Ciolacu.
El se declară convins că această măsură va fi decisă în coaliția de guvernare.
„Sunt ferm convins că vă vom anunța după ce vom lua această decizie în coaliție, știm foarte bine că suntem la al treilea pachet de măsuri economice luat la mai puțin de șase luni de zile. Am văzut și efectele acestor pachete atât sociale cât și economice, am avut cea mai mare creștere, pe primul trimestru, din UE”, conchide liderul PSD.
O poziție similară a avut și președintele Klaus Iohannis.
În contextul inflației, pensiile trebuie să crească pentru a da șansa pensionarilor să-și permită cel puțin un minim necesar, spune Klaus Iohannis: „Este imoral și incorect ca prețul unor crize să fie plătit numai de pensionari”.