x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Marko Bela: Nicio comparaţie cu Kosovo nu e potrivită pentru noi

Marko Bela: Nicio comparaţie cu Kosovo nu e potrivită pentru noi

27 Iul 2010   •   00:00
Marko Bela: Nicio comparaţie cu Kosovo nu e potrivită pentru noi

Liderul UDMR a explicat la ce se referă formaţiunea pe care o reprezintă când vorbeşte despre autonomie. Marko Bela susţine că partidul său "optează pentru instrumentele politice în rezolvarea acestei probleme" şi nu pentru a ieşi în stradă.



"Sunt de acord cu cei care spun că nicio comparaţie cu Kosovo nu e potrivită pentru noi. În Kosovo a avut loc o tragedie în anii '90. Suntem singura formaţiune care am fost de acord cu proclamarea independenţei Kosovo, dar numai pentru că nu mai era o altă soluţie. Noi de fapt de la începutul anilor 90 am ales o altă cale, lupta etnică introdusă în viaţa politică, am zis că toate divergenţele trebuie să fie discutate în Parlament", a declarat Marko Bela la emisiunea News Magazine.

 

Preşedintele UDMR a fost invitat la emisiunea de la Antena 3 pentru a vorbi despre ce înţelege formaţiunea pe care o conduce prin autonomia maghiarilor. Laszlo Tokes, vicepreşedintele Parlamentului European, a declarat săptămâna trecută, după decizia Curţii Internaţionale de la Haga, cu privire la independenţa Kosovo, că acelaşi lucru ar fi posibil şi în Ţinutul Secuiesc, iar, dacă va fi nevoie, secuimea trebuie să iasă în stradă, după modelul catalan.

Liderul UDMRMarko Bela a explicat la ce se referă formaţiunea pe care o reprezintă când vorbeşte despre autonomie. Marko Bela susţine că partidul său "optează pentru instrumentele politice în rezolvarea acestei probleme" şi nu pentru a ieşi în stradă.

"Am afirmat că în cazul maghiarilor din România este nevoie de mai multe forme de autonomie, una dintre acestea - autonomia culturală pentru cei care trăiesc separat. În cazul ţinutului Secuiesc optăm pentru o autonomie mai largă administrativă, pentru că există o componenţă etnică aparte. Autonomia nu poate să meargă până la guvernare. (...) Divergenţele cu cei care propun ieşirea pe stradă se referă şi la scopuri, parţial, dar aş afimra că în primul rând este vorba de diferenţa mijloacelor. UDMR optează pentru instrumente politice către rezolvarea acestor probleme", a mai spus Marko Bela, la Antena 3.

×
Subiecte în articol: politic