Preşedinte de onoare al PSD, senatorul Ion Iliescu (foto) împlineşte astăzi 78 de ani. Cu această ocazie, el îi va primi pe toţi cei care vor să-i facă o urare în biroul său senatorial din Bucureşti, Strada Atena nr. 11, între orele 10:00 şi 13:00.

În avanpremiera sărbătoririi zilei sale de naştere, Ion Iliescu a făcut o mărturisire în săptămânalul Flacăra a lui Adrian Păunescu, pe care o prezentăm integral: "Vârsta e o valoare relativă, deşi, fără îndoială, este un dat obiectiv, care nu poate fi ignorat. Vreau însă să subliniez relativitatea raportului dintre vârstă, ca dat biologic, şi vitalitatea spiritului. În plan individual se constată fenomene de îmbătrânire la vârste tinere, ca şi menţinerea vitalităţii şi a tinereţii spirituale la vârste înaintate! Sursele menţinerii vitalităţii sunt multiple, inclusiv şi predominant de ordin spiritual: credinţa în valori perene şi antrenamentul continuu, atât al corpului, cât mai ales al spiritului, menţinerea unei vieţi active de-a lungul anilor. Desigur, 78 de ani e o vârstă care mă plasează în vârsta a treia, ba chiar, după unele aprecieri, a patra! Şi nu pot ignora acest adevăr! Dar ceea ce îmi doresc este să mă menţin activ, mai ales mintal, tocmai pentru a susţine contracorpii de apărare faţă de efectele inevitabile ale vârstei!".
Citește pe Antena3.ro