x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mesaj de condoleante - la moartea lui Petre Ninosu

Mesaj de condoleante - la moartea lui Petre Ninosu

29 Iul 2008   •   00:00

"A plecat dintre noi, inainte de vreme, intr-o seara de iulie, un prieten si un om adevarat, juristul de exceptie Petre Ninosu.



"A plecat dintre noi, înainte de vreme, într-o seară de iulie, un prieten şi un om adevărat, juristul de excepţie Petre Ninosu. Am fost alături în Guvernul României, am fost alături în Senatul României, dar, mai presus de orice, am fost alături în felul de a vedea, de a înţelege şi de a judeca lumea. O mare, ireparabilă pierdere pentru viaţa publică românească, pentru toţi prietenii lui cărora le va lipsi căldura omenească, ironia lui subţire şi ascuţimea de gînd pe care le etala cu nonşalanţa unui mare senior. Eu şi familia mea, împreună cu toţi colegii din Senatul României, ne îndreptăm gîndurile încărcate de tristeţe spre familia celui plecat dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe prietenul nostru Petre Ninosu", se arată în mesajul de condoleanţe al preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu. Ceremonia de înmormîntare a lui Petre Ninosu va avea loc astăzi la ora 14:00, la Cimitirul Militar Ghencea III.

×
Subiecte în articol: politic