POLITIC
Presedintele Traian Basescu a lasat ieri sa se inteleaga ca il multumeste componenta Guvernului Tariceanu, laudand proportia de tineri si de femei, precum si cooptarea in executiv a unor oameni de afaceri prosperi, dar si a unor oameni din administratie.
OANA STANCU
|
DIRECTIE. Traian Basescu spune ca principala obligatie a noului Guvern este de a-si axa eforturile pe realizarea
angajamentelor pe care Alianta D.A. le-a avut in campanie |
Seful statului a facut ieri evaluarea ministrilor propusi de PNL-PD, PUR si UDMR, felicitandu-l pe Calin Popescu Tariceanu pentru echipa guvernamentala reprezentata de cele patru partide. El a tinut sa remarce in primul rand ca exista o proportie buna de oameni de afaceri, dar si de membri ai Executivului proveniti din structuri administrative. "Sunt ministri care au avut performanta in activitatea privata. Au reusit pentru ei, acum au obligatia sa reuseasca pentru tara", a sustinut seful statului. Cat despre cei care provin din administratie, presedintele a afirmat ca acestia vor aduce "rigoare" echipei guvernamentale, pentru ca functionarii din administratia ultimilor patru ani "au dobandit tot mai mult caracteristicile functionarului ce poate sa semene cu functionarul european".
TINERI SI FEMEI. Totodata, presedintele a remarcat si ca mai multe ministere au fost incredintate unor femei si si-a exprimat speranta ca acestea vor fi sprijinite sa aiba performante la cel mai inalt nivel. "Guvernul ar trebui sa demonstreze ca prezenta lor nu este doar o aparenta democratica, ci ca exista un parteneriat firesc intre femei si barbati, pentru o tara formata din femei si barbati", a atras atentia presedintele.
In opinia presedintelui insa, cea mai importanta caracteristica a acestei echipe este tineretea. "Este o echipa care, in cea mai mare parte, a fost educata si a intrat in viata dupa 1989. Speranta ca aceasta echipa lasa in urma cutumele, educatia, naravurile fostei puteri este foarte mare", a sustinut Traian Basescu.
El a avertizat insa ca aceasta echipa trebuie sa fie si prima care sa indrepte Romania spre valorile profunde, majore ale unei democratii functionale.
OBLIGATII. Principala obligatie a noului Guvern, a aratat insa seful statului, este aceea de a-si axa eforturile inca din primele luni de mandat pe realizarea angajamentelor pe care Alianta D.A. le-a avut in campanie. "Alianta D.A. este nucleul acestei guvernari, iar obligatia celor doi presedinti, Calin Popescu Tariceanu si Emil Boc, este sa probeze ca in Romania o campanie electorala nu inseamna un sir de deziderate care nu se transforma in realitate dupa castigarea alegerilor. Aceasta echipa guvernamentala are misiunea sa restabileasca increderea in oamenii
politici", a cerut presedintele.
Pana la sfarsitul anului, a aratat Basescu, noul Guvern trebuie sa adopte masurile de reducere a fiscalitatii, iar de la 1 ianuarie 2005, prioritatea sa o constituie masurile de crestere a pensiilor.
EXIGENT. Seful statului a tinut sa transmita opiniei publice si Cabinetului Tariceanu ca va fi "cel mai exigent cenzor" al echipei guvernamentale, in numele celor 22 de milioane de romani. "Partenerul meu va fi primul-ministru in atingerea obiectivelor pe care toti le avem. In acelasi timp, voi fi cel mai exigent cenzor al achipei guvernamentale, in numele celor 22 de milioane de romani", a afirmat presedintele.
LOC VACANT
|
Dupa desemnarea lui Vasile Blaga ca ministru de Interne, sefia administratiei prezidentiale ramane vacanta "un timp", a precizat purtatorul de cuvant al Presedintiei, Adriana Saftoiu. Potrivit acesteia, daca Traian Basescu ar fi stiut ca PD va prelua Ministerul de Interne, nu l-ar fi numit pe Blaga consilier prezidential. Intre timp insa, Blaga a pierdut si mandatul de senator, functie din care a demisionat pentru a prelua postul de la Cotroceni.
|
EXPLICATII
|
Purtatorul de cuvant al presedintelui a explicat totodata si cooptarea la Cotroceni sau la Palatul Victoria a unor lideri ai societatii civile: Andrei Plesu si Renatte Weber, consilieri prezidentiali, iar Monica Macovei, ministru al Justitiei, afirmand ca nu se pune problema decredibilizarii societatii civile. Adriana Saftoiu a explicat ca presedintele a dorit sa aiba o echipa "in care sa aiba incredere si in care fiecare sa fie mai bun chiar decat presedintele, fiecare pe domeniul lui". "In privinta desemnarii doamnei Monica Macovei ca ministru al Justitiei, presedintele a fost de acord cu aceasta propunere pentru ca societatea civila a fost cel mai aprig critic al justitiei. Presedintele a cerut depolitizarea institutiilor, ca atare atunci cand s-a propus aceas-ta varianta a luat-o ca pe un prim semn al dorintei partidelor de a depolitiza justitia", a declarat Saftoiu.
|