USL a tinut sa transmita un mesaj romanilor cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei. Presedintele PSD, Victor Ponta, liderul PNL, Crin Antonescu, si presedintele PC, Daniel Constantin, ureaza compatriotilor "La multi ani!" si ii indeamna pe toti romanii, in numele USL, sa nu-si piarda speranta.
"Suntem o natiune generoasa, un popor care iubeste viata si pretuieste echilibrul. Romanii sunt oameni cu credinta in Dumnezeu, obisnuiti sa ierte multe, chiar si prostia sau ignoranta, dar nu-i uita niciodata pe cei care le fac rau cu asprime si brutalitate. Suntem un popor rabdator. De cele mai multe ori am facut zid tacut in fata agresiunilor. In istorie, indiferent de greutatea opresiunii, am rezistat, am avut grija unii de altii si am renascut", au declarat liderii USL, potrivit unui comunicat citat de Mediafax. Ponta, Antonescu si Constantin le-au cerut romanilor sa aiba incredere pentru ca “vor veni in curand vremuri mai bune'.