x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mihai Fifor, despre moţiunea de cenzură contra guvernului

Mihai Fifor, despre moţiunea de cenzură contra guvernului

17 Iun 2019   •   14:45
Mihai Fifor, despre moţiunea de cenzură contra guvernului

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a declarat luni că parlamentarii social democraţi "şi-au arătat susţinerea pentru Guvern" şi au votat pentru rămânerea la guvernare.
"Am avut la începutul săptămânii reuniunea grupurilor parlamentare, a participat şi Viorica Dăncilă. Colegii mei senatori şi deputaţi au dat un vot prin care şi-au arătat susţinerea pentru Guvern şi au votat pentru rămânerea la guvernare. E o decizie pe care colegii au luat-o, împreună cu Biroul Permanent Naţional, şi rămânem pe această linie. (...) Am auzit că ar exista 15 colegi senatori care ar trece la PRO România înainte de moţiune. Vă asigur că nu există astfel de probleme", a afirmat Fifor, la Antena 3.
El a declarat că nu există situaţii ca unii colegi să nu mai dorească să susţină partidul.
"Am văzut că a ieşit în spaţiul public faptul că doamna prim-ministru ar fi ameninţat cu excluderea din partid. Dacă la nivelul partidului există o decizie prin care avem o linie de urmat, e absolut firesc ca în momentul în care, odată luată această decizie, cei care nu doresc să se alinieze acestei decizii au dreptul să o spună. Desigur, că te gândeşti ce poţi să faci în cazul în care există colegi care nu mai doresc să ţină această linie a partidului... te întrebi dacă mai poţi fi coleg cu dânşii. Din fericire, nu avem astfel de situaţii", a mai afirmat purtătorul de cuvânt al PSD, potrivit sursei citate.
Întrebat dacă este posibil ca premierul Viorica Dăncilă să renunţe la guvernare în cazul în care nu va primi votul pentru a deveni preşedinte al PSD, Fifor a afirmat: "Noi suntem concentraţi pe ziua de mâine. E o zi importantă, dorim să dăm un semnal tuturor votanţilor noştri şi românilor. Ziua de mâine e despre promisiuni pe care cei din Alianţa Austerităţii le-au făcut. Votul românilor aşa a fost luat.. pe promisiuni", a mai susţinut Fifor.
Moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot" va fi dezbătută şi votată marţi de plenul reunit al Parlamentului. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: mihai fifor