x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Corlățean a fost primit de președintele israelian, Shimon Peres

Ministrul Corlățean a fost primit de președintele israelian, Shimon Peres

26 Dec 2013   •   22:43
Ministrul Corlățean a fost primit de președintele israelian, Shimon Peres

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a fost primit joi, de președintele Shimon Peres, la finalul vizitei întreprinse de oficialul român în Statul Israel, informează agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, întrevederea a constituit un moment de reconfirmare a relațiilor speciale bilaterale româno-israeliene.

"Cu acest prilej, a fost salutată dinamica deosebită înregistrată în planul dialogului politic, pe toate nivelurile. De asemenea, a fost exprimat interesul reciproc pentru continuarea parcursului ascendent al relațiilor bilaterale și au fost trecute în revistă acțiunile prevăzute pentru perioada imediat următoare, în special viitoarea ședință comună a celor două guverne, preconizată a avea loc în 2014, la București", menționează comunicatul MAE.

Potrivit sursei citate, întrevederea a constituit, totodată, un prilej pentru analizarea potențialului ridicat al relațiilor bilaterale economice și tehnico-științifice, a căror pondere tinde să devină din ce în ce mai semnificativă. Cei doi demnitari au evocat importanța promovării de proiecte concrete în domenii precum investiții, agricultură, energie, care să conducă la creșterea schimburilor economice bilaterale, în condițiile în care ambele părți cunosc o perioadă de creștere economică. Ministrul Titus Corlățean a relevat importanța geostrategică a României la Marea Neagră și Dunăre, cu deschidere spre marile rute trans-continentale, cum ar fi Noul Drum al Mătăsii.

În contextul discuțiilor, a fost evidențiat rolul semnificativ care revine în consolidarea relațiilor dintre cele două țări comunității evreiești din România și comunității israelienilor originari din România. "A fost exprimată necesitatea de a dezvolta, pe viitor, relația cu noile generații ale originarilor din România, respectiv generațiile a doua și a treia. A fost subliniată importanța menținerii limbii române și a patrimoniului cultural românesc prin intermediul dezvoltării unei rețele educaționale adecvate în Israel", evidențiază comunicatul menționat.

Cei doi oficiali au explorat și modalitățile de aprofundare pe termen lung a relațiilor bilaterale, unele dintre cele mai importante fiind cooperarea în domeniul științei, tehnologiei și crearea de contacte la nivelul tinerilor din cele două țări.

De asemenea, cei doi au efectuat și "un schimb de vederi pe teme de relevanță globală, inclusiv provocările cu care se confruntă în prezent umanitatea, care trebuie abordate prin depășirea diferențelor între nivelurile de dezvoltare inegale din diversele părți ale lumii și pe calea cunoașterii umane". "Această abordare constituie, totodată, un factor indispensabil pentru depășirea ignoranței și combaterea intoleranței. Ambele părți au relevat importanța transferului cunoștințelor și a experiențelor acumulate de la o generație la alta", se afirmă în comunicatul MAE.

Pe parcursul întrevederii, șeful diplomației române a abordat și o serie de teme regionale, cu accent pe Vecinătatea Estică, respectiv parcursul european al Republicii Moldova.

Oficialul român a întreprins în perioada 22-26 decembrie o vizită oficială în Statul Israel. 

×
Subiecte în articol: Titus Corlăţean shimon peres