Cazul "Cuminţenia Pământului" nu este unul de genul "acum ori niciodată" iar statul român nu a renunţat la intenţia de a-şi exercita dreptul de preempţiune asupra operei, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu.
"Unul dintre lucrurile incorecte care s-au spus de-a lungul campaniei de anul trecut e 'acum ori niciodată'. Toată campania a fost tezistă (...). Nu e 'acum ori niciodată'. Ori de câte ori Cuminţenia Pământului va fi scoasă la licitaţie, la vânzare, statul român îşi poate exercita din nou dreptul de preempţiune. Statul nu renunţă. În termenii însă pe care îi agreează cu moştenitorii", a adăugat Vulpescu.
Vulpescu a subliniat că statul nu a renunţat la ideea achiziţiei operei.
"N-am renunţat. Dar nu oricum", a subliniat el.
Sursa: AGERPRES