x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul de Interne i-a cerut demisia şefului Serviciului Control din cadrul Poliţiei de Frontieră

Ministrul de Interne i-a cerut demisia şefului Serviciului Control din cadrul Poliţiei de Frontieră

25 Mai 2017   •   15:20
Ministrul de Interne i-a cerut demisia şefului Serviciului Control din cadrul Poliţiei de Frontieră

Ministrul de Interne, Carmen Dan, i-a cerut şefului Serviciului Control din cadrul Poliţiei de Frontieră, Aurelian Miu, să facă un gest de onoare şi să se retragă din funcţia pe care o deţine. 

"Consider că dânsul trebuie să facă un gest de ultimă onoare şi să plece din acea poziţie, pentru că acea poziţie presupune atributul responsabilităţii funcţiei şi ipostaza în care s-a pus singur la acel moment nu face onoare nici Poliţiei de Frontieră şi nici persoanei. (...) Îi cer domnului Miu să facă gestul de onoare şi să se retragă din acea poziţie", a precizat ea, într-o declaraţie acordată presei. 

Ministrul de Interne a declanşat o anchetă, după ce în spaţiul public au apărut fotografii în care şeful Serviciului Control din cadrul Poliţiei de Frontieră, Aurelian Miu, stă în genunchi în faţa unor superiori, scrie Agerpres.

Ziarul Naţional a publicat miercuri fotografiile în care susţine că în acel loc unde era Aurelian Miu se mai aflau Gelu Oltean, fost şef al Serviciului de informaţii al Ministerului de Interne, Ioan Buda, şeful Poliţiei de Frontieră, Marcel Ardelean, şeful Direcţiei de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei. 

×